Politica si administratie

Comunicat de presă . Klaus Iohannis instigă la dezbinare şi abandonează rolul său constituţional

În 2018, creşterea economică se va baza pe un nivel ridicat al investiţiilor, context în care, Guvernul PSD-ALDE a promovat un model nou de dezvoltare economică menită să asigure îndeplinirea obiectivelor propuse.

Guvernul s-a angajat să susţină investiţiile atât prin angrenarea de resurse, cât şi prin stimularea mediului de afaceri, fără a pune presiune asupra bugetului de stat. În acest sens, recent, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care s-a modificat Legea parteneriatului public-privat.
Printre elementele principale ale parteneriatului public-privat se află durata de cel puţin cinci ani a raporturilor contractuale, care să permită partenerului privat recuperarea investiţiei şi realizarea unui profit rezonabil, finanţarea proiectului în principal din fonduri private şi, după caz, prin punerea în comun a fondurilor private cu fonduri publice sau distribuirea riscurilor între partenerul public şi partenerul privat, în funcţie de capacitatea fiecărei părţi contractante de a evalua, gestiona şi controla un anumit risc.
Prima listă cu proiectele strategice care vor fi demarate în scurt timp în baza noii legislaţii a parteneriatului public-privat vizează trei autostrăzi, reţeaua de spitale CFR şi complexul medical „Carol Davila”, care include Spitalul Republican.
Concret, este vorba despre autostrăzile: Tg. Neamţ – Iaşi – Ungheni, în lungime de 100 de km; Ploieşti-Râşnov, în lungime de 109 km şi Autostrada Sudului, în lungime de 550 km. Un alt proiect strategic al Guvernului este „Operarea reţelei de spitale CFR în parteneriat public-privat”, reţea formată dintr-un număr de 15 spitale, între care şi Spitalul CFR Simeria din judeţul Hunedoara. Cel de-al cincilea proiect strategic al Guvernului vizează construcţia complexului medical „Carol Davila”, care va fi format din Spitalul Republican cu o capacitate de 3.000 de paturi, o Facultate de Medicină, cămine studenţeşti şi locuinţe pentru medici.
De asemenea, Guvernul PSD-ALDE continuă procesul de atragere a fondurilor europene în exerciţiul financiar 2014-2020. România este în acest moment – cu 16% rată de absorbţie a fondurilor europene – la jumătatea clasamentului ţărilor din Uniunea Europeană, mai mare decât cea înregistrată în Olanda, Italia, Austria sau Marea Britanie. Media de absorbţie în Uniunea Europeană este de 18%! În primele patru luni din acest an, sumele primite de la UE de către România au crescut cu 28%. Cu alte cuvinte, ritmul de absorbţie se accelerează după ce am pus în funcţiune instrumentele necesare.
Preşedintele Klaus Iohannis uită sau ignoră intenţionat că în 2016 guvernul său tehnocrat a avut zero absorbţie. „Guvernul Meu” nu a elaborat şi nu a lăsat proiecte mature, context în care abia anul trecut, în iunie – august, guvernarea PSD-ALDE a reuşit să recupereze întârzierile şi să acrediteze Autorităţile de Management – esenţiale în procedura la validare a cheltuielilor.
Încă o dată-n plus, preşedintele Klaus Iohannis dovedeşte că nu are o atitudine constructivă, demolează pur şi simplu orice, în demersul său obsesiv de a-şi asigura, după cum a şi precizat public, „poziţia confortabilă”, nu responsabilă, de la Palatul Cotroceni.
Natalia-Elena Intotero, deputat de Hunedoara, vicepreşedinte PSD

3 comentarii la „Comunicat de presă . Klaus Iohannis instigă la dezbinare şi abandonează rolul său constituţional

  • Intotero asta pe ce criterii a ajuns în funcția pe care o are? Face treaba buna? Sa ne spune cei care au promovat-o!

  • Ziar,ziaristi,subiect,deputat,toti de *****….Daca cineva va intreaba de ce a-ti luat-o razna ,aia nu inseamna ca din cauza lui sunteti de *****.Faceti ceva si dupa aia mai vorbim(ma refer la Madam Intertrigo)nu va ascundeti impotenta in dosul imaginatiei… Oameni de nimic….o sa vina si vremea raspunderii,nu va culcati pe urechea ca sunteti vesnici…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura