În cadrul PNDL I nu s-a putut face o astfel de alocare, pentru că atunci a fost preluată şi finanţarea proiectelor începute anterior, care s-au derulat în perioada (2007-2013).
Deci, indiferent de culoarea politică a preşedinţilor de consilii judeţene sau de bazinul electoral, judeţele au primit bani după criterii obiective raportate la cei trei indicatori privind structura demografică, administrativă şi capacitatea financiară a acestora.
În interiorul judeţelor, au fost finanţate, în primul rând, proiectele din domeniile prioritare stabilite în lege: şcoli, creşe-grădiniţe, unităţi medicale, alimentări cu apă şi canalizare, drumuri. Indiferent de culoarea politică a primarilor/preşedinţilor de consiliu judeţean, proiectele din aceste domenii au fost finanţate în mod prioritar.
Circa 13.000 de proiecte
Au fost depuse în jur de 13.000 de proiecte cu o valoare totală de peste 67 de miliarde de lei, deci mai mult decât dublu decât suma de 30 miliarde de lei, alocată prin lege pentru perioada 2017-2020.
Dintre acestea, au fost selectate pe baza criteriilor obiective peste 6.800 de proiecte cu valoare totală de 29,9 de miliarde de lei.
Proiectele au fost depuse de autorităţile locale în funcţie de necesităţile reale ale comunităţilor. Astfel, a rezultat următoarea repartizare a fondurilor: 9 miliarde de lei pentru reţele de alimentare cu apă şi canalizare; 16 miliarde de lei pentru drumuri şi poduri (judeţene, comunale sau orăşeneşti); 4 miliarde de lei pentru unităţi de învăţământ (creşe, grădiniţe, şcoli, colegii); 1 miliard de lei pentru unităţi medicale.
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
View Comments
Papitoilor,nu ati venit niciunul din parlamentarii hunedoreni(care ati luat voturi in Valea Jiului,mintind pensionarii) la adunarea celor iesiti la pensie inainte de 2011 de la Petrosani,ati mers la festivalul virslilor,fomistilor! O sa va bata Dumnezeu nenorocitilor pt ca ne-ati mintit! Gunoaielor!
Satele sicomunele Hunedorene traiesc ca in evul mediu!!Nu drumuri,nu apa si canalizare,ce sa mai spun de retea degaze!Se tot fac investitii si planuri numai de dragul de a mai ciupi cate ceva!Cine are drep de control asupra finlizari lucrarilor?!In com.Harau ,fara apapotabila,fara drumuri,fara gaze!!Ce ne mai asteapta ??Uitati de saracia crunta,de viata mizera in care se zbate omul de la tara!!Politicul nu face nimic!!Doar isi voteaza drepturi speciale!?Pe cand sa asteptam o viata mai buna??