ActualitateFlashPolitica si administratie

Comunicat de presă al preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara. Profesori fără grade şi cu calificative diminuate, numiţi directori de PNL

Zilele trecute, PNL a schimbat 40 de directori de şcoli din judeţul Hunedoara. Acelaşi PNL ipocrit care le vorbea oamenilor despre depolitizare s-a grăbit, încă din prima lună de guvernare, să îşi pună oamenii în funcţii. Pentru PNL nu contează că profesorul de sport devine directorul şcolii, nu contează că noii directori nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege, sigura calitate care contează este carnetul galben de partid. Cum vă mai puteţi uita în ochii copiilor şi părinţilor, domnilor liberali?
Am adresat o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, precum şi inspec­to­rului şcolar general al judeţului Hunedoara, Ilie Pârvan, în care am arătat cum a fost încălcată procedura operaţională de selecţie.
PNL a numit directori care nu fac parte din Cor­pul Naţional de Experţi în Management Educa­ţional sau nu se încadrează în prevederile punctul III, litera d, din procedură, referitor la calificativul maxim în ultimii patru ani şcolari. Domnilor liberali, de aproape un an călcaţi în picioare sistemul educaţional, fără să vă pese de cum va arăta „România educată” visată de preşedintele vostru, Klaus Iohannis.
Să revenim la Hunedoara, haideţi să vedem doar câţiva dintre directorii pe care PNL i-a „uns” zilele trecute. Ce îi recomandă? Carnetul de partid!
● Municipiul Hunedoara, Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” – Cristea Maria, director ce
şi-a ocupat funcţia în urma examenului şi apreciată de fostul ministrul liberal al Educaţiei, Monica Anisie, a fost schimbată în baza unui CV şi a unei scrisori de intenţie cu Ardelean Daniel. Singurul liceu cu învăţământ dual din municipiu are, de săptămâna trecută, un director pe care îl recomandă experienţa de maistru în ştiinţa materialelor sau cea de director al liceului din Ghelari cu promovabilitate zero la bacalaureat, dar mai ales sforile trase de Eleonora Carmen Hărău. Bonus, soţia acestuia a fost numită şi ea director adjunct la Şcoala generală nr. 9, din Hunedoara.
● Municipiul Brad, Şcoala Gimnazială „Horia Cloşca şi Crişan” – Suciu Angela, fostul director cu post obţinut în urma concursului, a fost înlocuită cu Matei Ana-Maria, o doamnă care a picat exa­menul de titularizare, nu are gradele didactice, nu este membră a Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional, dar o recomandă faptul că este soţia liderului local USR.
● Municipiul Orăştie, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” – Giurgiu Margareta, fostul director cu post obţinut prin concurs, a fost înlocuită cu Bulz Dionisie, care face un salt de la o şcoală generală la un liceu teoretic, fără să îndeplinească condiţiile din procedura de selecţie, are calificativul diminuat, dar este, desigur, consilier local PNL.
● Oraşul Petrila, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” – Cecilia Mitran, cu post ocupat prin con­curs, a fost înlocuită cu Daniela Gaier, profesor de sport de nivel gimnazial, consilier local PNL.
Aceştia sunt doar câţiva dintre „specialiştii” numiţi de PNL ca să preia managementul învă­ţă­mântului hunedorean. În schimb, toţi directorii schim­baţi zilele acestea au promovat un concurs în urmă cu patru ani şi majoritatea au avut rezul­tate remarcabile în activitatea managerială, fapt ce poate fi dovedit de către fiecare director în parte.
PNL, îţi place mult impostura, dar să te joci aşa cu interesul superior al elevilor, să calci în picioare procesul educaţional pentru clientela politică după ce ţi-ai bătut joc de al doilea an şcolar consecutiv, este dincolo de orice imaginaţie! Aş vrea să ştiu cu ce tupeu vă mai uitaţi în ochii părinţilor? Dar în ochii elevilor, care de aproape un an pierd în fie­care zi? Am ajuns să cred că respectul şi ruşinea sunt calităţi care vă lipsesc, pentru că dacă v-ar fi ruşine nu aţi îndrăzni să călcaţi în picioare viitorul copiilor noştri!

Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara,
preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara

3 comentarii la „Comunicat de presă al preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara. Profesori fără grade şi cu calificative diminuate, numiţi directori de PNL

  • Și pentru că ați „uitat” să să demiteți dinozaurul de la Apaprod , veți vedea în cursul anului 2021 același tip de practici abuzive și ilegale.Astfel, veți asista, la premiere mondiale,de directori sau șefi de obiective cu școli de maiștri,licee sau,de ce nu,școli profesionale fiindcă demotivarea ,descurajarea,deprofesionalizarea combinate cu impunerea slugilor credincioase au dus la plecări masive ale cadrelor de specialitate.Dar,nu se împiedică în atâta lucru…
    Dar poate că așa e scris…
    Să se ducă dracului toate…

  • Oare ce inseamna un concurs în România?
    Zici ca au dat concurs?
    Asa se zice elegant la mita și la frauda?
    Nu exista pesedist care sa poată lua un concurs. Nu are cum. Nu poate …

  • Eh, in schimb ar trebui sa uitam de toti psd-istii numiti in functii care-i depasesc, nu? Ei si nevestele lorcu diplome cumparate – dar pe care le au,ce-i drept – cu vocabularul unui copil de clasa a IV-a (a 4-a, pentru cei care citesc pe litere, miscand din buze…). Aceste creaturi ajung in posturi despre care nu inteleg nimic, dar au veleitati de vechil cu specialistii fara pile care ajung sa trebuiasca sa lucreze in subordinea lor. Si se mai si exprima sententios si pretios ca un sef nu trebuie sa stie specialitate, ca doar de aia are oameni sub el. Aia trebuie sa stie. Ei sunt pusi acolo ca premiu pentru activitatea de partid, nu ca sa stie si sa si faca ceva. Si asta n-ar fi o problema asa de mare daca s-ar intampla in mediul privat. Dar se intanpla in toate societatile si institutiile de stat. Sub obladuirea unor „manageri” lasi si infricosati sa nu plece de pe functii si sa vina altii sa vada ce mizerii au putut face pe acolo. Ca poate nici institutiile abilitate n-or sa accepte la nesfarsit situatii financiare „infrumusetate” suplimentar cu ajutorul Excell… Indiferent de pe ce latura a esichierului politic, e clar ca ajung la butoane numai personaje lipsite de orice valoare umana sau profesionala si venale pana in maduva. Asa ca, iar n-are cine ridica piatra!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura