FlashPolitica si administratie

Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor . “PSD şi-a asumat proiecte curajoase pentru oamenii obişnuiţi”

Guvernarea PSD a implementat măsuri care se simt concret în economia reală. Astfel, în timpul actualei guvernări s-au înfiinţat aproape 380.000 de noi locuri de muncă. În acest moment, potrivit datelor oficiale, în ţara noastră sunt peste cinci milioane de salariaţi.

Cel mai important este faptul că din totalul locurilor noi de muncă înfiinţate, un procent de 90 la sută se găseşte în sectorul privat. Aşadar, realitatea contrazice din nou, cu cifre, ceea ce opoziţia ne reproşează – şi anume faptul că actuala coaliţie încurajează doar angajările la stat. Dimpotrivă, actuala coaliţie susţine prin măsuri şi programe concrete sectorul privat.
De altfel, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că Executivul va acorda, pentru programul Start-Up Nation, resurse bugetare de două miliarde de lei necesare finanţării nerambursabile pentru 10.000 de firme. Cei mai mulţi dintre antreprenorii care au pornit afaceri prin acest program sunt tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 40 de ani, iar în prezent oferă locuri de muncă pentru peste 21.000 de persoane. Esenţial este faptul că sectorul privat va fi în continuare încurajat. Tinerii vor fi în continuare susţinuţi. Pentru că Start-Up Nation se va derula şi anul următor.
Mai mult, în pofida tuturor criticilor privind calitatea actului de guvernare, PSD respectă ceea ce a promis în timpul campaniei electorale:
De curând, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care se reduce TVA pentru turism şi activităţi conexe de la 1 noiembrie 2018. Aceasta este cea mai importantă măsură de sprijinire a turismului românesc din ultimii 20 de ani pentru că va contribui la reducerea evaziunii fiscale, la creşterea consumului şi la creşterea economică. De asemenea, este o măsură care va avea efecte vizibile şi directe în favoarea cetăţeanului, fiind mai mult decât binevenită şi pentru Hunedoara, în condiţiile în care turismul este o componentă extrem de importantă pentru judeţ.
PSD este singurul partid care – dincolo de orice dubiu – şi-a asumat proiecte curajoase pentru oamenii obişnuiţi. Creşterea salariului minim, creşterea pensiilor, ambele pe fondul creşterii economice consistente, arată că suntem pe drumul cel bun.
Deputat Laurenţiu Nistor,
preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

3 comentarii la „Comunicat de presă al deputatului PSD Laurenţiu Nistor . “PSD şi-a asumat proiecte curajoase pentru oamenii obişnuiţi”

  • Valea jiului a votat de 28 ani cu PSD (la presedentiale , parlamentare , europarlamentare , locale , …) platesc taxe si impozite in fiecare an ca si cei din Gorj , Valcea , … dar cetateni vaii jiului isi rup masinile pe DN 7A (Cheile Jietului) pentru a merge la Voineasa sau pe Transalpina , drumul spre Herculane nu este modernizat , Domeniul Schiabil Parang , Statiunea Montana Pasul Vulcan , Schi la Petrila , Gara Petrosani , Termoficarea in valea jiului , investitii la Mina Livezeni si Mina Vulcan , … iar Consiliul Judetean Hunedoara PSD sa asfalteze drumul judetean din Parang , drumul judetean Valea de Pesti , …

  • Du-te ma si canta la alta masa, ca nu va mai crede nimeni, escroci ordinari in frunte cu infractorul nr unu Dragnea. Sa va fie rusine ma escrocilor, cata nesimtire sa vi sa faci afirmatii din astea, cand lui Ciorbea i-ati marit pensia la 55.000 de lei? Plus cate gratuitati si avantaje are? Pai nu e strigator la cer? Asta e avocatul poorului sau al PSD? Toate astea sa tineti legile justitiei intr-un haos si o decadere totala. O sa ajungeti sa va injure si sa va scuipe lumea pe strada bai scarbosilor.

  • Mai taci dracului ! Ati distrus societatea prin inechitatile create ! Mariti salariul minim iar cu 10 la suta si alea nesimtite de 10 ori ???? Cu ala minim, sa traiesti tu !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura