Politica si administratie

COMUNICAT DE PRESĂ

Sindicatul Solidaritatea Hunedoara aduce în atenţia opiniei publice, decizia Ministerului Energiei de a retrage din funcţionare grupurile energetice de la Mintia.

Ministerul Energiei intenţionează să vândă la un preţ redus, un bun naţional, în plină criză energetică. Imediat după anunţurile repetate făcute de conducerea ministerului la începutul anului 2021 cu privire la intenţia de închidere a unor capacităţi de 1275 MW la termocentrala Mintia, de reducere a peste 1000 MW de la Complexul Energetic Oltenia şi de închidere a Companiei Naţionale a Uraniului, preţul energiei a crescut cu peste 700 % până la finele anului 2021.

Trebuie cunoscut faptul că firma de avocatură care se ocupă de insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara şi de închiderea Termocentralei Mintia este aceeaşi care se ocupă şi de falimentul Companiei Naţionale a Huilei, precedesoare a CEH. Pe cale de consecinţă, distrugerea Sistemului Energetic Naţional a început cu mult timp în urmă. Dovada se află pe portalul Tribunalului Hunedoara, în dosarul 6385/97/2014.

Singura organizaţie sindicală care a militat pentru salvarea Termocentralei Mintia este Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, pe cale de consecinţă, aceeaşi firmă de avocatură care se ocupă de insolvenţa Complexul Energetic Hunedoara, cere în instanţă dizolvarea Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, într-o încercare disperată de a ne reduce la tăcere.

Astfel, Expert Insolvenţă SPRL, prin Emil Gros, cere Judecătoriei Deva dizolvarea Sindicatului Solidaritatea Hunedoara. Dosar 6464/221/2021, aflat pe rol. Aceeaşi firmă de insolvenţă a cerut Judecătoriei Deva şi evacuarea din sediu a  sindicatului, în dosarul 6619/221/2021, dar cererea a fost însă respinsă.

Cel mai grav este amestecul politicului în aceste demersuri total abuzive şi menite să oprească orice voce care arată jaful din energie, jaf care a scos produsele româneşti de pe pieţele internaţionale şi a sărăcit populaţia prin creşterea uriaşă a preţului le energie. Astfel, şi preşedinţii organizaţiilor PNL Lupeni şi PNL Petrila, în dublă calitate, şi de şefi ai CEH, au semnat cererile de trimitere în judecată a Sindicatului Solidaritatea Hunedoara.

Aceste demersuri sunt făcute pentru a ne împiedica să arătăm că preţul la energia electrică poate fi redus la valoarea din anul 2020 doar prin pornirea capacităţilor româneşti. Premierul Nicolae Ciucă trebuie să trimită corpul de control la Ministerul Energiei şi la Complexul Energetic Hunedoara până nu va fi vândută cea mai mare termocentrală din nord-vestul României, la fier vechi.

 

Preşedinte,

Cristian Iştoc

 

2 comentarii la „COMUNICAT DE PRESĂ

  • Mintea a functionat zeci de ani cu 50MW,si armate de oameni cu salarii babane angajati, trebuia inchisa

  • Să ne spună liderul pielii pluii de când nu a mai produs, măcar un MW, energie termocentrala Mintia, Că salarii și sinecuri erau căcălău. A poluat ani de zile zona înconjurătoare, inclusiv Deva. Marș!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura