Politica si administratie

Comunicat al senatorului PNL Carmen Eleonora Hărău

Proiectul Legii pensiilor, lansat aseară în dezbatere publică, este un document mult prea complex pentru a putea fi analizat într-o noapte. Opinia cadru a noastră, a liberalilor, este aceea că viaţa oamenilor trebuie adusă la un nivel cât mai bun, acum şi în viitor! Pensiile trebuie majorate sustenabil, iar inechităţile trebuie rezolvate. În ce măsură proiectul rezolvă asta vom discuta pe larg, la proxima întâlnire, după ce reuşim să facem analize şi simulări.

Acum, noi, liberalii, vă solicităm sprijin mediatic pentru a rezolva o problemă de discriminare a angajaţilor din judeţul Hunedoara, faţă de alte judeţe ale ţării.
La data de 9 martie 2017 am înregistrat la Biroul permanent al Senatului României o propunere legislativă pentru modificarea art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Ce voiam în fapt? Voiam ca cetăţenii din Valea Jiului, respectiv din municipiile Petroşani, Vulcan, Lupeni şi din oraşele Petrila, Aninoasa, Uricani, precum şi cetăţenii din municipiul Hunedoara şi din oraşul Călan să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani fără penalizarea prevăzută la pensionarea anticipată deoarece provin din zone afectate de poluare remanentă din cauza extracţiei, preparării, arderii cărbunelui şi a prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de emisii de gaze cu efect de seră, plumb, sulf, cadmiu, clor etc.
De ce? Pentru că noi, liberalii, considerăm că judeţul nostru este de prea multă vreme bătaia de joc a PSD-ului.
Cu multe argumente, cu insistenţă şi determinare, Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din 3 octombrie 2017.
Pe lângă localităţile ce beneficiau la data înregistrării proiectului de aceste facilităţi, precum Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna şi Târgu Mureş, au fost adăugate prin Legea nr. 144/26 iunie 2017 şi localităţile Slatina, Turnu Măgurele şi Râmnicu Vâlcea. La acestea veneam şi eu cu propunerea ca opt localităţi hunedorene să beneficieze de aceste facilităţi. Colegii senatori m-au înţeles şi au votat în consecinţă. Dar…
Ce se întâmplă la Camera Deputaţilor? Proiectul este înregistrat sub numărul PL-X 332/2017, iar Comisia pentru muncă şi protecţie socială avea termen de depunere a raportului data de 7 noiembrie 2017. În mod deliberat, proiectul este blocat pentru ca cetăţenii din Hunedoara să nu beneficieze de efectele legii aşa cum deja beneficiază cetăţenii din localităţile menţionate.
Fac un apel la toţi parlamentarii PSD şi ALDE din Hunedoara să-şi convingă colegii să pună în dezbatere proiectul, să putem face împreună un bine cetăţenilor din acest judeţ. Dacă în luna septembrie, până intră în dezbatere Legea pensiilor, nu vom reuşi să trecem prin Camera Deputaţilor proiectul, mi-e teamă că argumentul d-nei Olguţa Vasilescu, care s-a opus legii încă din faza de dezbatere în Senat, şi anume că toate celelalte proiecte pe tema pensiilor trebuie respinse, va avea câştig de cauză!
Tabloul sumbru al politicii roşii pe Vale este următorul:
1. Am iniţiat un proiect pentru a rezolva grupele de munca I şi II. A fost respins de PSD. Am solicitat, în Conferinţă de presă, în 1 mai a.c., ca proiectul doamnei deputat PSD Roşca, asemănător cu al meu, să treacă. A trecut, dar într-o formă amputată. Se recalculează începând cu 1 octombrie 2018, ceea ce ar însemna ca oamenii să piardă recalcularea pe 33 de luni, adică să piardă o sumă cuprinsă între 30.000 lei şi 50.000 lei. Nu este drept, iar încercarea ca oamenii să fie iar amăgiţi pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale aşa cum au fost amăgiţi la alegerile locale şi parlamentare cu Legea 192/2015, este evidentă! Îi îndemn pe cetăţeni să continue demersurile de a-şi cere drepturile în instanţă, pentru că ei au fost, într-adevăr, abuzaţi!
2. Valea Jiului nu a primit în anul 2017 finanţare guvernamentală pentru Spitalele Municipale din Lupeni şi Vulcan şi nici pentru Spitalul de Urgenţă Petroşani.
3. Valea Jiului a primit doar 19.000 lei (da, am spus cifra exactă) din fonduri guvernamentale pentru şcolile din această zonă, deşi aici actul educaţional este unul de mare calitate.
4. Staţiunile din Valea Jiului nu au primit nici un leu pentru dezvoltarea domeniilor schiabile, deşi aceste staţiuni atrag mulţi turişti şi creează multe locuri de muncă. Pentru a scăpa de solicitările administraţiilor publice le-au trimis să caute fonduri europene.
5. Pentru drumul Uricani-Băile Herculane s-au strâns semnături de către primari, au mers împreună cu parlamentarii PSD la premierul PSD care i-a asigurat că se rezolvă. Şi „s-a rezolvat“, nu se poate. Nici un leu nu a fost prins în legea bugetului de stat pentru această investiţie.
6. Pentru CEH, nici o finanţare pentru investiţii. Minele se închid, şi ce este cel mai grav, minerii mor. Am făcut nenumărate demersuri la Ministerul Energiei pentru a sprijini acest operator economic, dar la ei totul este poezie. La noi totul este tragedie. I-am solicitat şi premierului Dăncilă să ne răspundă ce demersuri face pentru Proiectul Pilot finanţat din fonduri europene cu privire la zonele miniere în care se restrânge activitatea. Nici un răspuns.
Concluzie: Cel mai mare agent economic al judeţului este condus spre colaps. Spitale, şcoli, staţiuni turistice sunt lăsate de izbelişte. Fără finanţare, fără sprijin, doar cu gargară. Se închid minele, nu se mai dă căldură la oameni, zero investiţii! Iar lucrul cel mai grav este că incompetenţa şi lăcomia duc la pierderea de vieţi omeneşti. Chiar crede dl Dragnea că viaţa unui miner poate fi acoperită cu 20.000 lei despăgubire de la stat?! ştie domnia-sa şi alţii asemenea că aceşti oameni au copii, soţii, părinţi, pe care cei ce au distrus acest complex îi au pe conştiinţă? Deocamdată, în Teleorman se face un stadion gigantic, căci chelului îi lipseşte tichia de mărgăritar! Din judeţul nostru PSD ia voturi, de mult prea multă vreme, fără să le merite!
Ajutaţi-ne să-i putem ajuta pe oameni!
Carmen Eleonora Hărău, senator PNL de Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura