ActualitateFlash

Comunicat al deputatului PSD Laurenţiu Nistor – Guvernul PSD versus Guvernul PNL

Suntem la aproape zece luni de la preluarea puterii de către PNL, după dărâmarea Guvernului PSD, prin moţiunea de cenzură, în noiembrie 2019. Cred că este momentul potrivit ca oamenii să vadă şi să judece singuri dacă această mişcare făcută de PNL a fost cu bune intenţii pentru români sau pur şi simplu PNL şi-a dorit guvernarea pentru el şi pentru clienţii săi. PNL ar trebui să se trezească şi să înţeleagă că îşi bate joc de toţi cetăţenii României, pentru că între clienţii PNL şi votanţii PNL este o mare diferenţă. Şi votanţii PNL sunt români şi sunt minţiţi şi lăsaţi baltă, exact ca şi votanţii celorlalte partide. Aşadar, ceea ce face PNL este o mare bataie de joc la adresa tuturor românilor de bună credinţă.
Cred că toată lumea se poate uita pe cifre, dar şi în propriul buzunar, pentru a vedea diferenţele uriaşe dintre cele două guvernări. Mai mult decât atât, nu cred că românii sunt optimişti, pentru că în afară de minciuni şi de a arunca vina pe oameni, PNL nu a spus nimic niciodată. Când s-a auzit, în ultimele zece luni, un discurs coerent din partea guvernanţilor sau a Preşedintelui? Nicio­dată. Niciodată aceştia nu s-au adresat românilor cu respect, ci întotdeauna i-au certat şi i-au făcut răspunzători pentru toate relele din ultima peri­oadă. PNL nu e în stare să-şi asume nimic: ori e PSD vinovat, ori sunt oamenii vinovaţi. Modul de guvernare defectuos şi lipsa de respect pentru oameni se vede de aproape zece luni, de când PNL şi-a dorit să arate ce poate şi, din păcate,
ne-a arătat!
De aceea, cred că e momentul să punem faţă în faţă date din perioada guvernată de PSD şi perioada guvernată de PNL. Veţi vedea cu toţii că:
•PSD este partidul creşterii economice, al dez­voltării, al veniturilor mărite, al bunăstării şi al unui nivel de trai ascendent, al investiţiilor susţinute şi al creşterii masive a locurilor de muncă.
• PNL este partidul căderii economice, al regre­sului, al tăierilor, al pierderii locurilor de muncă, scăderii nivelului de trai, prăbuşirii investiţiilor şi împovărării generaţiilor viitoare cu datorii crescute într-un ritm fără precedent.
Le reamintesc românilor că ori de câte ori a gu­vernat PSD, România a progresat economic şi social. Ori de câte ori a guvernat PNL, România s-a prăbuşit. Aceasta este diferenţa între PSD şi PNL.
Aceasta este realitatea, atestată de cifrele oficiale, între o guvernare PSD asumată, care ştie ce face şi obţine rezultate bune şi guvernarea PNL caracterizată prin autosuficienţă şi medio­critate.
Românii trebuie să ştie adevărul! Ei sunt cei care judecă, dar doar dacă adevărul este spus.

Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Hunedoara

5 comentarii la „Comunicat al deputatului PSD Laurenţiu Nistor – Guvernul PSD versus Guvernul PNL

  • oare voi nu raspundeti de nimic?
    cu pensiile speciale cum e?
    la scoala de partid va invata sa fiti cu tupeu sau unde?

  • Ati construit 8 spitale regionale. Ati modernizat minele din Valea Jiului si ati modernizat termocentrala Mintia. Ati construit mii de chilometri de autostrazi, etc. Sau nu? Ati schimbat 2 guverne psd sa va scapati liderul de puscarie.

  • Românii au votat PNL și la europarlamentare 27% vs.PSD 22,5% și la prezidențiale 66%.Dacă asta este voința electoratului nu văd de ce să ne mai facem griji.În democrație majoritatea conduce. PSD va pierde alegerile din septembrie din cauza neseriozității reprezentanților săi, cu toate că și ceilalți sunt vai de mamele lor. Eu nu mă duc la vot pentru că nu mă reprezintă nici o formațiune politică. Românii merită din plin ce li se întâmplă!

  • Eu stiam ca d-nul L.Nistor este tractorist la baza(cu studii inbunatatite dupa1990),nu ar trebui sa fie prezent la campania agricola vara-toamna ?Ce sa caute dansul la CJ ?Judetul HD are nevoie de oameni pregatiti pt.a prospera.PS.Nu am nimic cu tractoristii,dar ei trebuie sa-si vada de nobila lor meserie.

  • De ce versus, domnule Nistor? NU știți că are corespondent în limba română? ÎMPOTRIVĂ.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura