La solicitarea doamnei Oana Bogdan, secretar de stat în Ministerul Culturii, la întâlnirea de la Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei am participat şi eu.    
Reprezentanta Ministerului Culturii a dorit să asculte punctul meu de vedere. I-am precizat că problema esenţială constă în reglementarea statutului juridic, regimul proprietăţii terenurilor pe care sunt amplasate monumentele istorice. De asemenea, am precizat că administrarea lor de către Consiliul Judeţean Hunedoara este un pas înainte care trebuie urmat de alte măsuri necesare pentru ca monumentele să aibă un statut adecvat. Toate acestea se pot concretiza, cred eu, printr-un program naţional de protejare a acestor monumente în care să existe o colaborare între Parlament, Guvern şi autorităţile judeţene şi cele locale.

Deputat dr. Gheorghe Firczak

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Hop ca s-a bagat in seama si securistul de cariera! Un sforaitor ce doarme pe bani publici patru ani si apare ca cometa (se accepta cacofonia in acest caz) la alegeri. Un nesimtit fara legitimitate pentru cei pe care ii "reprezinta"! De ce?! Pentru ca acestia nu exista. Cu tot respectul pentru ruteni, dar nu se justifica o astfel de chetuiala (ca doar nu o sa il numim investitie pe Firțac! Licheaua asta ar trebui sa dispara din peisaj!

  • Sigur pe tine te-o solicitat doamna. :-) Doamna invatatoare eventual, ca acest comportament e demn de un scolarel care sta cu degetelele pe sus sa il vada Doamna. Doamne de nu ai mai ajunge in Parlament, Adormitule!

  • O specie de papagal , pe care si dupa moarte il vor tine impaiat in parlament. Asta daca nu cumva vor dorii rutenii sa-i plimbe moastele !!!!

  • Ati fost invitat, intrucat dacii nu suportau inscriptii bilingve ?!?
    A trebuit s-o traduceti pe doamna, sau pentru ... dansa ?

  • Ce ruteni? Asta-i ungur sadea dar si-a masluit trecutul ca sa poata obtine mandatele de deputat, ca altfel nu-l vota nici draqu!
    A avut 270 de voturi la ultimele alegeri, iar rutenii aproape nici nu mai exista in Romania.
    Este un impostor pentru care toti platim sume grele ca sa-l tinem pe el si pe fiul lui cu salarii barosane.
    Un gunoi ordinar si gretos!

  • Oana Bogdan spune ca nu te cunoaste si nu-si aminteste sa te fi "solicitat" invreun fel!

    Oare cine minte?

    Cred ca raspunsul este evident!

  • Directore, nu umbla cu misticisme. Aici nu nu sunt vechile ceapeuri de unde se lua câte un sac cu morcovi.

  • Gino = Firczak?
    Poate ne explici cum un secretar de stat, abia numit, a ajuns sa fie "disperata" sa auda fasurile tale de pareri.

    Cat ai dat sa ti se publice comunicatul asta? Desi, la cat esti de zgarcoman, poate te-ai milogit de Lepadatu sa ti-l puna gratis...

    Trecem peste interesele tale...alea din vise

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

8 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

8 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

8 ore ago