Programele europene destinate fermierilor nu par să aibă succesul scontat pentru locuitorii comunei Zam. Astfel, există doar şapte dosare depuse pe ramura apicolă (aflate în curs de rezolvare) şi încă trei, pe cea a firmelor de subzistenţă.
„Am accesat Măsura 125 A, pentru modernizarea drumurilor agricole din satele Sălciva şi Pojoga. Valoarea proiectului depus se ridică la suma de 1.000.000 de euro. Sperăm să primim undă verde pentru finanţare, deoarece drumurile agricole sunt la fel de importante şi prioritare ca orice alt drum comunal. Totodată, au fost demarcate lucrările de reabilitare a căminului cultural din satul centru de comună, lucrări prevăzute în bugetul local de investiţii. De asemenea, aşteptăm startul la construirea unei grădiniţe în Zam”, a precizat Gheorghe Sicre (foto), edilul din Zam.
Serbare ca pe vremuri
Printre proiecte şi modernizări, claca, şezătorile sau horele nu mai au loc în prezentul multor comunităţi, ci au rămas mai degrabă, o amintire a timpurilor de altădată. Ce-i drept, frumoase, din moment ce multă lume le regretă. Cum la Zam, vara aceasta nu putea trece fără să fie marcată printr-o sărbătoare cu cântec, joc şi voie bună, iată că a venit timpul ca o serbare câmpenească să-şi facă loc în programul zilei de duminică. „La finalul săptămânii trecute, a fost organizată prima ediţie de acest gen, la care a pus umărul echipa de la HD TV. Este o premieră pentru comună, dar ne-am dori să se mai repete, pentru că folclorul adevărat merită să fie transmis la justa lui valoare, iar oamenii merită ca măcar din când în când, să se bucure de ceea ce tradiţia le-a lăsat”, a încheiat Gheorghe Sicre.
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…