Magdalena Șerban
Recent, la Vorța, oamenii s-au putut bucura de un spectacol de colinde de zile mari, așa cum merită orice comunitate. Au primit salutul președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, al ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Elena Intotero, al administratorului public al județului, Costel Avram, precum și a altor invitați.
Colindele, mesajul spiritual al credinței
„Asta-i casa cea frumoasă, spectacolul de colinde și obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă găzduit la căminul cultural din satul Visca, a fost prilej de bucurie pentru întreaga comunitate de aici. În acest an, Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, împreună cu Primăria comunei Vorța a oferit locuitorilor comunei un eveniment de suflet, acum în preajma sărbătorii Nașterii Domnului. Mă bucur că am reușit să le dăruim locuitorilor din comuna Vorța un spectacol deosebit, la care au luat parte artiști cunoscuți din județul nostru, acompaniați de Ansamblul Folcloric Profesionist Drăgan Muntean. Cu acest prilej, le-am transmis celor prezenți la căminul cultural de la Visca toate gândurile mele bune pentru anul care vine. (…) Felicitări tuturor artiștilor profesioniști și amatori care duc mai departe obiceiurile vechi românești”, a spus președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor. Mai trebuie menționat faptul că pe scenă au urcat nume sonore ale folclorului, precum Ciprian Roman, Cristian Fodor, Nelu Ban Fântână, Eugen Pistol, Mihai Petreuș, Vlad Lință, Daliana Haneș, Miruna Cigmăian, Mihaela Oprea și Ecaterina Gavrilă.
De acum încolo, tradițiile se vor cultiva și promova
„Este pentru prima oară când oamenii locurilor au parte de un astfel de spectacol. Nu vreau să mă gândesc cum s-au simțit atâția ani văzând că în alte comune, cetățenii se pot bucura de evenimente, dar pentru ei niciodată nu era sărbătoare. Chiar dacă bugetul nostru este mic, ușa Consiliului Județean Hunedoara ne este mereu deschisă, iar sprijin primim atunci când e nevoie. Acum, cu ajutorul CJ, s-a putut organiza manifestarea care pentru comunitate s-a simțit ca o gură de oxigen. Cu siguranță, de acum încolo vom continua tradiția. Avem obiceiuri frumoase, avem zestre culturală și toate trebuie promovate, nu date uitării. Mulțumesc tuturor celor prezenți și mulțumesc autorității județene, încă o dată. Doamne ajută și Sărbători Fericite”, a trasmis Benea Flavius Eduard, primarul din Vorța. De altfel, cei de aici cred că Dumnezeu a binecuvântat comuna cu un asemenea edil.
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră a fost rugat, politicos,…
Daniel Sorin Clonța, antrenor box CSM Orăștie Pentru că elevii săi au obținut rezultate deosebite…
C.V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…
Articolul publicat de Mesagerul Hunedorean încalcă flagrant principiile deontologiei jurnalistice și înlocuiește informarea corectă cu…