Categories: Comunitate

Comuna Toteşti s-a înscris pentru cadastrarea gratuită

Magdalena Şerban

Începând cu 1 august, primarii au putut cere bani de la Oficiile Judeţene de Cadastru pentru înregistrarea gratuită a  proprietăţilor. Costurile sunt decontate de stat, iar lucrările ar urma să se încheie abia în anul 2023. Comuna Toteşti s-a poziţionat deja în prima linie.
“Actele pentru cadastrarea gratuită au fost depuse de aproximativ două săptămâni. Am început cu mai puţin, pentru a ne asigura că terminăm în timp util. Există sectoare în care nu am avut intabulări la nivel de parcele, de nici 40 la sută. Pe alte segmente, procentajul intabulat e de 60 la sută. Am încercat să nu pierdem banii, încadrându-ne în termen. Proprietăţile din domeniul public sunt intabulate aproape toate (cămine culturale, şcoli, drumuri vicinale transformate în drumuri de exploataţie, străzi, terenuri). Circa 90 la sută avem intabulat din tot ceea ce e pe domeniul public. Localnicii au şi ei acte pe proprietăţi. Cei din Toteşti să tot aibă în cuantum de 55 la sută, satul Cârneşti
ajunge la vreo 30 la sută, iar în restul satelor, ponderea e de circa 40-50 de procente. Norocul nostru e că localităţile aparţinătoare au fost cooperativizate. S-au depistat suprapuneri, aşteptându-ne oarecum la astfel de greşeli. Dar sunt căi de rezolvare. Am întâlnit astfel de cazuri, însă nu sunt multe la număr. Oricum, titlurile de proprietate sunt ridicate de către 99,92 la sută din populaţie. Mai avem de dat trei completări de titluri de proprietate, pe Legea 165”, a precizat Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Potrivit acestuia, durerea cea mai mare o să fie în zonele necooperativizate, acolo unde nu prea există de nici unele în materie de intabulare. De precizat că pentru fiecare primărie, care deserveşte între 100 şi 2.250 de imobile, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) alocă maximum 132.519 de lei. Concret, suma pentru înscrierea în cartea funciară a fiecărui imobil, suportată de la stat, e de maximum 60 de lei. Pentru anul viitor, suma stabilită pentru fiecare primărie este de 135.000 de lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

8 minute ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

9 minute ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

10 minute ago

Bărbat de 37 de ani, reținut de polițiști pentru violență în familie, după ce și-ar fi agresat mama

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Petroșani au intervenit în urma unui apel la 112 care…

11 minute ago

Scandal în Consiliul Local Deva pe banii pentru ONG-uri

Ședințele de Consiliu Local de la Deva devin din ce în ce mai des un…

25 de minute ago

Certeju de Sus, de la un trecut pe datorie, la un prezent cu eforturi investiţionale

              Magdalena Șerban Cu o datorie moștenită de la…

o oră ago