Comuna Ribița: aici, nu doar citești despre istorie, ci pășești în ea. Frumusețea o acompaniază

Magdalena Șerban

Comuna Ribița este foarte ofert­antă din punct de vedere al explorării autenticului, mai ales pentru cei care apreciază turismul cultural, istoric și dru­mețiile în natură, îmbinând patri­mo­niul religios medieval cu istoria națională și peisajele spectaculoase din Apuseni. Iată câteva obiective car­e merită să atragă atenția tuturor ce­lor care apreciază relaxarea și va­lo­rile, în cadrul unui circuit de vizitare.

Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae” din Ribița
Prima atestare documentară a sa­tu­lui Ribiţa este din anul 1369, prin do­cumentul care îi confirmă lui Neacşa Teodor stăpânirea asupra satelor Ri­biţa, Mesteacănul de Sus şi de Jos şi Tertfalva (Ţebea), Neacşa Teodor fiind tatăl cneazului Vladislav. Vechimea și importanța istorică a comunei sunt vizibile în special prin Biserica „Sfântul Nicolae”, ridicată chiar de cneazul local Vladislav și Miclăuș, în jurul anului 1417. Faptul că această comunitate a reușit să construiască o biserică masivă din piatră în plin Ev Mediu demonstrează că zona era stabilă, prosperă și bine organizată încă de acum mai bine de 600 de ani. Biserica a fost ridicată din piatră de râu, iar adevărata valoare îi este dată de ansamblul iconografic care îi îmbracă pereţii, la interior. Spe­cia­liştii apreciază că respectivul an­sam­blu iconografic în stil bizantin are valoare artistică, teologică şi docu­men­tară. Conform fragmentului de pisanie păstrat în tabloul votiv, biserica a fost sfinţită în data de 15 iulie 1414? -1417?, pe vremea preotului Dragosin. Pic­turile de aici au fost acoperite în se­co­lul al XVI-lea, atunci când principele Ioan Sigismund a dus o politică de trecere a Transilvaniei la protestan­tism. Politica sa era menită să-i des­prindă din punct de vedere religios pe supuşii români de lângă cele două vo­ie­vodate româneşti. Astfel, la 1564, re­for­ma calvinistă este admisă oficial de către dietă. Specialiștii susțin că se poate să fi fost acesta momentul în care picturile de la Ribiţa au fost aco­pe­rite. Lăcașul adăposteşte singurul ansamblu iconografic bizantin din Transilvania secolului al XV-lea, păstrat integral, și este monument de ca­te­go­ria A. Referitor la Ribița, pe care o numește Bionia Transilvaniei, aca­de­micianul Sorin Dumitrescu afirma „Iden­titatea românească a Tran­sil­va­niei este apărată de frescele de la Ribița.”

Biserica Cuvioasa Parascheva din Ribicioara
Un alt loc sfânt, o altă poveste de neam. Este una dintre cele mai fru­moa­se și valoroase nestemate din pa­tri­moniul comunei Ribița. Declarată mo­nu­ment istoric de importanță națională (clasificată cu prestigiosul cod LMI HD-II-m-A-03430), aceasta este o măr­tu­rie prețioasă a arhitecturii sacre tra­diționale din Țara Zarandului. Lăcașul de cult a fost ridicat, cel mai probabil, în anul 1763, fiind clădit integral din bârne groase de lemn. În1865 a avut loc o im­portantă renovare, care a inclus înăl­ţarea bolţii semicilindrice a naosului, adăugarea pridvorului deschis nordic şi executarea cafasului, pe a cărui ba­­lustradă sunt consemnate urmă­toa­­rele: „Această sfântă biserică s-au înnoit la anul 1865, de Ioan Cuc zu­grav din Valea Lupşii, prin îndemnarea parohului din Junc, fiind administrator la Ribicioara”. Din pricina tencuielii şi a stratului interior de vopsea aplicat la nivelul bolţilor, acel decor mural iniţial al bisericii nu a putut fi reconstituit. Zestrea picturală a altarului şi a tâmplei, împodobite separat în cursul secolului al XVIII-lea, poartă pecetea inconfun­dabilă a zugravului local Constantin din Rișca. Lăcașul, renovat în anii 1944 și 2002-2010, este menționat atât în tabelele conscripțiilor din 1805 și 1829-1831, cât și pe harta iosefină a Transilvaniei 1769-1773.

Cheile Ribicioarei
Reprezintă o rezervație naturală de tip mixt (speologică și geologică), un loc de o sălbăticie aparte, perfectă pen­tru cei care caută o evadare în na­tură, departe de traseele turistice aglo­merate. Grohotișuri, cornișe zimțate, ravene, piscuri ascuțite, mici cascade și multe alte surprize ale naturii sunt la tot pasul. Cheile se întind pe o lungime de aproape 2 kilometri de-a lungul pârâu­lui Ribicioara. Sunt declarate areal protejat de categoria a IV-a IUCN (tot aici găsindu-se alături de alte grote de dimensiuni mai mici și Peștera Cizmei, care adăpostește urme fosile din neo­litic, formațiuni stalagmitice și chiar desene rupestre). Peștera este cata­logată rezervație speologică de ctg a III-a IUCN , are lungimea de 69 de metri și o diferență de nivel de 41 de metri. În această peșteră a fost descoperit chiar și un schelet uman din aceeași pe­ri­oadă neolitică, precum și oase de urs de peșteră. Cheile Ribicioarei pot fi vizitate în orice perioadă a anului pentru că natura oferă un spectacol mi­rific fiecărui anotimp. Apoi, de la Cheile Ribicioarei, peste deal, spre apus, se ajunge la Cheile Uibăreştilor, situate pe Valea Bulzeştilor, în amonte de satul Uibăreşti. De fapt aceste chei nu se află pe teritoriul comunei Ribiţa, aparţinând comunei Bulzeşti, dar acce­sul spre chei este mai facil prin satul Uibăreşti, peste deal, din Cheile Ribi­cioarei. Punctul de maximă atracţie al acestor chei, declarate şi ele areal pro­tejat de categoria a IV-a, este Podul Natural Grohot, o ultimă rămăşiţă a peşterii care a existat în trecut aici. Şi aceste chei aduc un aport substanţial de farmec şi pitoresc zonei. În satul Uibăreşti, casele se înşiruie pe firul văii, nu demult scăpată din strânsoarea cheilor. Năpădite de verdeaţa din jur, par minunate case de vacanţă, încon­ju­rate de flori şi grădini de legume. Totul în jur respiră un aer de prospeţime, linişte, pace şi echilibru.

Comuna Ribița merită descoperită
deoarece este una dintre puținele oaze din România unde turismul de ma­să nu a distrus autenticitatea, ofe­rind o călătorie pură în timp, cultură și natură sălbatică. Este destinația ideală pentru călătorul care caută liniște, istorie vie și peisaje spectaculoase as­cunse de ochii lumii. Aici ai parte de o aventură veritabilă: mergi pe firul apei, explorezi peșteri cu desene rupestre din Neolitic, arhitectura unică a bi­se­ricilor de lemn, satele comunei care ascund adevărate bijuterii din lemn, și toate acestea reflectă credința și mă­iestria oamenilor din Apuseni.