Reportaj

Comuna Ilia se îndreaptă spre urbanizare

07 Gabriel Marius Omota  1047

Nicolle Ebner

Marius Omotă (foto), primarul din Ilia, comuna cu pretenţii de oraş, a considerat că sfârşitul de an este cel mai potrivit moment pentru a da socoteală celor 4.000 de locuitori din cele nouă localităţi ale comunei cu privire la eficienţa activităţii în folosul celor care l-au ales.

Dacă infrastructură nu e, nimic nu e…
Conştient că nu poţi realiza prea multe fără o infrastructură adecvată, primarul Marius Omotă a pus accent pe proiectele de reparare şi modernizare a străzilor comunale, drumurilor de legătură între localităţile comunei şi reţelele de apă şi canalizare. Anul acesta s-a asfaltat tronsonul de 2 km. de drum comunal care face legătura între Ilia şi Bacea-investiţie de 400.000 lei- şi drumul comunal ce leagă satele Săcămaş şi Dumbrăviţa, drum pe care s-a construit şi un pod. Un alt pod a fost realizat în Săcămaş, peste pârâul Valea Săcămaş, iar valoarea lucrărilor se ridică la suma de 75.000 lei. În Ilia-localitatea reşedinţă de comună, au fost modernizate străzile Brodului (380 m.), Gării, T. Vladimirescu, Libertăţii, lucrări care au implicat şi amenajarea zonelor laterale ale străzilor, locuri de parcare noi şi modernizarea parcului din centrul comunei. Tot în acest an, s-au finalizat lucrările la reţeaua de alimentare cu apă din Săcămaş şi Brâznic, iar din acest an, Ilia are o staţie de epurare a apelor uzate, în valoare de 1,4 milioane lei. Un alt proiect al primarului Marius Omotă, în valoare de 2,5 milioane lei, are ca scop electrificarea satelor. Programul naţional desfăşurat prin intermediul Consiliului Judeţean Hunedoara a fost aplicat în Ilia şi continuă în localităţile Bacea şi Valea Lungă.

Educaţie şi cultură
Şcoli funcţionează în patru sate din comună, iar din acest an, Valea Lungă are o grădiniţă care deserveşte 15 preşcolari. În ciuda problemelor financiare, conducerea primăriei a alocat cu prioritate resursele financiare necesare lucrărilor de reabilitare astfel încât atât şcolile generale cât şi Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” şi Şcoala de Arte şi Meserii din Ilia, să obţină autorizaţii de funcţionare. A fost amenajată zona din faţa Căminului Cultural din Ilia-iluminat public stradal, fântână arteziană-, iar locuitorii satului Brâznic au la dispoziţie, pentru petrecerile şi evenimentele personale, un cămin cultural renovat în totalitate. Căminul cultural din Bretea Mureşană a fost dotat cu grupuri sanitare noi, iar ca să reducă la minimum cheltuielile de întreţinere a clădirii primăriei, administraţia locală a pus acoperiş nou şi a dotat imobilul cu o instalaţie de încălzire centrală.

Preţ pe viaţa semenilor
Tot în acest an, nevoit să-şi drămuiască bugetul până la cel mai mic bănuţ, primarul a decis să nu mai plătească chirie pentru spaţiul în care funcţionează Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Ilia, şi să cumpere o clădire în care, pe lângă UPU, vor funcţiona şi cabinetele medicilor de familie. Mai este de terminat amenajarea clădirii, iar din 2010, UPU va funcţiona în spaţiu nou.

Proiecte pe termen scurt
Anul viitor, şi locuitorii satului Sârbi vor avea un cămin cultural nou. Proiectul a fost depus şi aprobat de Ministerul Dezvoltării. De la Ministerul Mediului se aşteaptă banii pentru regularizarea Văii Săcămaş -Dumbrăviţă, şi tot anul viitor, va fi amenajat şi centrul reşedinţei de comună, Ilia-iluminat public, locuri de parcare, aranjamente florale. Prin proiectul de modernizare depus pe măsura 3.4, administraţia locală va primi, în 2010, o finanţare de cinci milioane de lei pentru renovarea şi dotarea Liceului teoretic din Ilia. Iar pe măsura 3.22, UE va finanţa lucrările de alimentare cu apă şi canalizare, dar şi de asfaltare a drumurilor interioare pe raza localităţilor Bretea Mureşană şi Sârbi şi a drumului de legătură între Bretea Mureşani şi Sârbi. În timp util, primarul Marius Omotă a depus şi un studiu de fezabilitate pentru introducerea unei reţele de alimentare cu apă şi canalizare în Sârbi, Bacea, Valea Lungă, lucrări aprobate din fonduri guvernamentale. „Am avut realizări, într-un an de criză economică şi financiară, deoarece am avut un mare ajutor. Mi s-a făcut lobby inclusiv la guvern şi la Consiliul Judeţean. Am avut la cine să apelez şi urechi să mă audă. M-aş bucura ca şi după 6 decembrie, să am în continuare la cine să cer ajutor pentru comunitatea din Ilia. Dar sunt sigur că locuitorii comunei mă vor ajuta şi de data aceasta să continuăm proiectele şi investiţiile demarate, iar asta nu se poate face decât dacă Traian Băsescu va câştiga un nou mandat de preşedinte”, este de părere primarul comunei Ilia, Marius Omotă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura