Comuna Ghelari, pe lista unui proiect european social de amploare
Magdalena Șerban
SCI 2000 este cel mai mare program de incluziune socială din România, fiind finanțat din fonduri europene și având scopul de a facilita accesul persoanelor vulnerabile la servicii de bază în mediul rural. Proiectul se materializează pe parcursul anilor 2025–2029, iar comuna Ghelari a fost inclusă pe Lista Oficială a Unităților Administrativ-Teritoriale (UAT) din județul Hunedoara aprobate pentru implementare.
Elementul central este abordarea integrată
În loc ca o persoană aflată la nevoie să fie trimisă separat la diverse instituții, o singură Echipă Comunitară Integrată (ECI) formată chiar în localitate (asistent social, asistent medical, mediator școlar) colaborează pentru a rezolva problemele familiei respective. Administrația publică din Ghelari a contractat din timp consultanța necesară pentru implementarea proiectului de furnizare a serviciilor comunitare integrate și a primit deja prima tranșă de bani pentru a putea închega echipa și a face pașii birocratici necesari. Acest lucru înseamnă că în satele aparținătoare (Ghelari, Govăjdia, Plop și Ruda) persoanele vulnerabile, bătrânii singuri și copiii expuși riscului de abandon școlar vor beneficia gratuit de sprijinul Echipei Comunitare Integrate. ,,Sprijinul nostru trebuie să rămână orientat spre întreaga comunitate, iar cei care se află în situații delicate și precare vor avea nevoie de un ajutor suplimentar ce va fi realizat prin intermediul acestui demers”, a transmis Iancu Emerson Toma, primarul din Ghelari.
Coordonat de Ministerul Muncii pentru 2.000 de comunități rurale din întreaga țară
La nivel național, SCI 2000 are o valoare totală de peste 4 miliarde de lei, fiind cel mai mare proiect de incluziune socială din Uniunea Europeană susținut prin Fondul Social European Plus (FSE+). Fiecare primărie participantă (inclusiv Ghelari) primește o finanțare directă pentru implementarea locală. Finanțarea constă în ajutor pentru copii și elevi, avându-se în vedere prevenirea abandonului școlar prin consiliere și monitorizare, pachete de sprijin cu rechizite, îmbrăcăminte și încălțăminte, facilitarea accesului la mese calde sau burse, ajutor pentru teme sau integrare în programe de tip „Școală după școală”. Pentru vârstnici și bolnavi se urmăresc evaluarea stării de sănătate direct la domiciliu, programarea la medici specialiști și eliberarea de rețete, asistență medicală de bază oferită de asistenți comunitari, ajutor pentru persoanele nedeplasabile. Pentru familiile aflate în sărăcie extremă sunt prevăzute întocmirea dosarelor pentru ajutoare sociale sau indemnizații de dizabilitate, sprijin pentru obținerea actelor de identitate (buletine, certificate de naștere), consiliere pentru găsirea unui loc de muncă stabil, kituri de igienă sau pachete cu alimente de bază. Echipa desemnată de la primărie va merge pe teren, va identifica persoanele în dificultate, le va evalua nevoile și le va deschide un plan unic de intervenție. Ministerul Muncii semnează protocoalele în tranșe (etape). Până acum s-au parafat acorduri cu sute de primării, dar procesul pentru restul localităților se întinde treptat, pe parcursul anilor de desfășurare ai proiectului. Proiectul țintește ajutorarea directă a aproximativ 450.000 de persoane vulnerabile din mediul rural din România. Este implementat în 2.000 de comune marginalizate sau aflate în risc de excluziune. Se înființează 2.000 de echipe comunitare integrate (ECI), iar peste 10.000 de specialiști (asistenți sociali, medicali și mediatori) beneficiază de instruire specială pentru a oferi servicii de cea mai înaltă calitate.

