Primarul comunei Crişcior, Ovidiu Furdui (foto), aşteaptă Crăciunul numărând banii de la bugetul local. Din cauza unor rău platnici, gradul de colectare a taxelor şi impozitelor a rămas oarecum în urmă, comparativ cu anii trecuţi.
„Referitor la colectarea taxelor şi impozitelor pe anul 2014, programul s-a realizat în proporţie de peste 70 la sută. Nu este foarte bun procentajul, însă nici dezastruos. Probleme ne creează unele societăţi care activează pe raza comunei, la care se adaugă persoanele fizice care nu achită dările fie din nepăsare, fie din rea voinţă. Avem deja câteva cazuri în care am fost nevoiţi să punem poprire pe conturi, altă soluţie nu mai era. Sesizări am tot trimis, la fel şi somaţii. Este adevărat, mai sunt şi persoane fizice care efectiv nu au posibilităţi financiare şi nu se pot descurca”, arată primarul Ovidiu Furdui. Acesta mai crede că noul cadru legal, potrivit căruia cei care deţin amenzi neplătite de mai bine de 30 de zile pot fi acţionaţi în judecată este unul binevenit mai ales pentru şefii de administraţii locale.
„Este un lucru excepţional. Mulţi se bazau pe faptul că neavând nici un bun în proprietate, chiar dacă nu-şi plătesc amenzile la infinit, statul nu are ce să le facă. Iată că s-a găsit o soluţie: muncă în folosul comunităţii, care dacă nu se respectă, devin pasibili de arest. Până acum, nu am dat în judecată pe nimeni din cauza asta, dar urmează”, a precizat primarul comunei Crişcior, adresând, totodată, apel către cetăţenii care încă nu şi-au plătit taxele şi impozitele locale, să o facă.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara lansează o amplă acțiune de control…
Două cazuri de violență domestică au fost gestionate de polițiștii din Petroșani și Petrila, în…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au identificat, cu operativitate, persoana bănuită că a sustras…
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…