Categories: ActualitateFlash

Complexul Energetic Hunedoara se va privatiza

Maximilian Gânju

Până în prima parte a anului 2013, Complexul Energetic Hunedoara, deşi încă nu este înfiinţat, se va privatiza, acest aspect fiind prevăzut în înţelegerea cu FMI.

Complexul Energetic Hunedoara urmează să fie înfiinţat până în luna iulie 2012, prin fuziunea termocentralelor Mintia şi Paroşeni cu patru mine de huilă ce aparţin Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani. CNH va fi divizată în această lună în mine viabile şi neviabile, urmând ca unităţile din urmă să fie incluse într-o nouă companie energetică, până când se va finaliza programul de închidere a lor. Vânzarea pachetului majoritar de acţiuni al Complexului Energetic Hunedoara, până în prima parte a anului viitor, este prevăzută expres în memorandumul de politici economice şi financiare semnat de Guvern cu FMI. Pe lângă cele două termocentrale, Mintia şi Paroşeni, din Complexul Energetic Hunedoara vor face parte şi minele din Valea Jiului: Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni, însă înglobarea lor se va putea face numai după separarea lor de minele ce urmează a fi închise – Paroşeni, Petrila şi Uricani.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • S-au schimbat "BOIERII"!!!
    Acum privatizarea se va face cu "BAIETII DESTEPTI CINSTITI" din actualul cerc, adica Voiculescu & company...!!! Dar, ... auleooo.. astia au fost si pina acuma....!!!!
    Caragiale este vinovat...!!!

  • ...TAVI, cum ai apărut,vorbeşti prostii!!!...mai bine rămâneai undea ai fost!!!...pedelistu-le!!!

  • @deveanu
    Mersi ca ma citesti. Am fost ocupat cu alegerile.Acum o sa mai vin pe strada asta ..

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

10 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

10 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

10 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

o zi ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

2 zile ago