Categories: Fara bascalie

Comparaţie Tăriceanu – Boc (Băsescu)

A apărut un nou anunţ legat de ieşirea din recesiune, de data asta, făcut de un Emil Boc ce pare să încerce cu disperare să mai salveze ceva din onoarea sa nereperată. Ieşim din recesiune, spune Boc, pentru că pe ultimul trimestru din 2010 am avut o creştere (de 0,1 la sută, n.a.) economică timidă, dar totuşi, creştere. Nu ştiu dacă 0,1 la sută este chiar un indiciu, dar tot e a şaptea oară când ieşim din recesiune, aşa că să-l credem, nu?
În acelaşi timp, un cunoscut îmi spune că totuşi a fost vinovat şi Tăriceanu pentru criza economică din România, ceea ce m-a făcut să analizez prestaţiile celor doi şi cât anume din vină le revine. Desigur că nu pot face evaluări de precizie, dar vă propun o schemă logică.
Accept că Tăriceanu a făcut greşeli. Nu ştiu exact în ce mod, poate fonduri repartizate deficitar, poate cheltuieli nejustificate, poate o creştere economică realizată prea mult prin consum, mă rog, cert este că a avut bani, iar populaţia a trăit pentru prima dată suportabil după 1990. Însă, la final de 2008, când se făceau presiuni pentru majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor, Tăriceanu a zis nu, chiar dacă parlamentarii au votat da, şi a avertizat asupra iminenţei crizei.
Ce a făcut Boc? Nici nu ştiu dacă e cazul să spun de Boc, dar mă rog, dvs. înţelegeţi că e vorba de amândoi. Au spus că nu va fi criză, au promis majorarea salariilor profesorilor, legea a fost promulgată. Apoi, pe tot parcursul anului 2009, nu s-a luat absolut nici o măsură anticriză, pensiile s-au majorat în continuare, cu garanţii prezidenţiale şi prim-ministeriale, că nimic nu va fi tăiat şi că în România criza va fi aşa, o briză de primăvară… Motivaţia a fost simplă – alegerile prezidenţiale din toamna lui 2009.
Rezultatul? România „stă bine” în criză, probabil 2011 va fi cel mai greu an, pentru că suportăm inerţia căderii. Încă nu s-a luat nici o măsură de încurajare a revigorării sectorului privat şi nici nu ştim cum şi când se va lua. Haosul e complet, bâlbâielile continuă, peste problematica economică începe să se suprapună din nou cea politică, determinată de apropierea noului ciclu electoral.
Încerc o concluzie. Admiţând că Tăriceanu şi Boc (Băsescu) au făcut greşeli, am putea spune că Tăriceanu a avertizat asupra crizei la 12 fără 5 minute, iar ceilalţi ne-au spus că e criză undeva peste vreo oră. Acel interval de o oră şi cinci minute ne-a fost fatal.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Schema logica pe care o propuneti, nu prea merge si de data asta. Pentru ca economia e mai complicata, iar masurile pe care la iau politicienii, de cele mai multe ori nu prea au, prea multe cu economia. Apoi daca intram in economia Romaniei, eu am mai aratat, ce spun economisti " veritabili". Romania, oricum era in criza profunda si fara criza mondiala. Oricum eram afectati de incalzirea de aproape 8 % si trebuia sa intram in recesiune.
    Comparatia pe care o faceti intre Tariceanu si Boc , este, doar asa de dragul "artei" Pentru ca nici unul din ei nu este economist, apoi primul vine dupa 4 ani de guvernare iar al doilea din opozitie(exact ca USl-asii de azi).
    Tariceanu a stiut foarte bine ce este in vistieria tarii(adica ce a fost dupa ce s-au papat banii din privatizari), iar Boc Basescu ne-au vindut "cioara de pe gard"
    Cit priveste criza, previziunile si masurile drastice de iesire, haideti sa fim putin mai modesti.
    Nu a avut FMI previziuni corecte, criza zguduie inca economii care au incercat sa le evite,plinge Irlanda, Spania , Portugalia,sunt temeri ca se intoarce si in economiile puternice.
    Asa ca s-o lasam mai moale ca noi romanii suntem mai mult "gurishti" si raminem cu cele "sapte vieti in pieptul de arama" !
    Mai bine sa zicem ca suntem in vesnica campanie electorala si toata lumea "abureste". Dar nu intotdeauna cel care tzipa mai tare , are si dreptate!

  • Imi place totusi partea finala a articolului de azi.
    "Încă nu s-a luat nici o măsură de încurajare a revigorării sectorului privat şi nici nu ştim cum şi când se va lua. Haosul e complet, bâlbâielile continuă..." Da sunt de acord este o imagine buna a ultimilor 20 de ani de politica a Romaniei

  • un cadou ptr weekend:www.igousb.com o treaba frumoasa creata de un roman, care inca mai spera ca va fi bine!belgienii o duc bine merci fara prim ministru, fara guvern...noi am duce-o bine si fara presedinte! sa fim seriosi prosperitatea de pe vreme lu Tariceanu a fost ca si-au facut aia case frumoase si blocuri pentru fraieri...si mall.uri...criza-i una ,recesiunea-i alta si daca iesim din criza nu vom iesi din recesiune...da generali de armata mai avem?

  • "da generali de armata mai avem?"
    Daca ati sti cit de multi sunt care iau banii dupa gradul asta!
    Dar dvs probabil va referiti la alceva si nu la armata!

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Unul muncește de zor iar alții se fălesc cu re­a­lizările. Asta spun bâr­fi­torii din vestul…

16 ore ago

Bulina albă

Georgeta Manolache, coordonatorul Clubului AC Străjerii Lupeni Pentru organizarea unei noi ediții a Maratonului Straja,…

16 ore ago

Bulina neagră

Laurențiu Măcinic, de 30 de ani, din București Pentru că a fost arestat preventiv de…

16 ore ago

Declic a „detonat” barajul de la Mihăileni

ONG-iștii au obținut în instanță suspendarea lucrărilor la investiția hidrotehnică   Adriana Năstase Dat ca…

16 ore ago

Polițistul acuzat de furt, condamnat pentru instigare la mărturie mincinoasă

Agentul de la Poliţia orașului Simeria fusese reclamat de proprietarul unui autoturism, parcat în zona…

16 ore ago

Șofer băut, „turnat” de propria soție

Bărbatul s-a certat cu consoarta și a plecat de acasă cu mașina cu gândul să…

16 ore ago