Compania a precizat că a finalizat forările de la exploatarea Certej, iar rezultatele vor fi folosite la actualizarea datelor referitoare la geologia depozitelor. „Activităţile de explorare vor fi orientate către exploatările Brad, Deva şi Muncel, pentru care am obţinut licenţe, forările preliminare fiind anticipate la începutul trimestrului al patrulea”, se arată în comunicatul companiei.
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat în februarie trei licenţe de concesiune pentru explorarea resurselor de minereuri polimetalice din perimetrele Deva, Muncel şi Brad, companiei European Goldfields Deva. Eldorado a cumpărat European Goldfields cu 2,4 miliarde de dolari, preluând astfel şi 80 la sută din acţiunile Deva Gold, care dezvoltă zăcământul aurifer de la Certej. Tranzacţia a fost finalizată în februarie. Restul acţiunilor Deva Gold sunt deţinute de statul român, prin Minvest Deva.
Eldorado Gold este o companie de explorare, dezvoltare şi producţie a aurului, cu activităţi în Turcia, China, Grecia, Brazilia şi România. În trimestrul al doilea din acest an, Eldorado Gold a obţinut un profit net de 43,3 milioane de dolari, în scădere de la 46,6 milioane de dolari în urmă cu un an. Compania a produs în trimestrul al doilea aproximativ 5 tone de aur, cu 31 la sută mai mult decât în perioada similară a anului 2012, la un cost operaţional mediu de 478 de dolari pe uncie. (Mircea Crivăț)
Gurile rele din regiune povestesc pe la colțuri că fostul șef al unei instituții de…
Prof. univ. dr. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani Pentru organizarea unei conferințe internaționale…
Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni…
Reorganizarea ANAF în județul Hunedoara, parte a unui proces național, vizează reducerea drastică a sediilor…
O clipă de neatenție și un mesaj primit pe telefon au fost suficiente pentru ca…
Un tânăr din Petroșani, supărat că iubita l-a părăsit, a crezut că se poate dragoste…