Comisia parlamentarã, în vizitã la cetăţile dacice

Natalia Bumbac

În data de 19 mai, la invitaţia Consiliului Judeţean Hunedoara, Comisia celor două Camere reunite a Parlamentului în relaţia cu UNESCO va efectua o vizită la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.  

Evenimentul a fost anunţat de către Vladimir Brilinsky, administratorul cetăţii Sarmizegetusa Regia, care a specificat că va fi prima vizită din partea Comisiei la monumentele arhitectonice din zona respectivă. „Comisia parlamentară în relaţia cu UNESCO va face o vizită la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate. Este vorba de prima vizită de acest gen în zonă, pentru a vedea şi pentru a înţelege ce înseamnă cu adevărat cetăţile dacice”,  a afirmat Vladimir Brilinsky, în cadrul unei conferinţe de presă de la CJ Hunedoara. Acesta a adăugat că au fost întocmite două cereri către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin care s-a solicitat ca toate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei să fie trecute în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Este vorba de fortificaţiile de la Costeşti-Blidaru, Costeşti-Cetăţuia, Băniţa şi Luncani-Piatra Roşie, cetatea de la Sarmizegetusa Regia fiind trecută în administrarea judeţului din 2013, fapt care a demonstrat o mai mare implicare în conservarea şi promovarea monumentului arhitectonic.
La aceeaşi conferinţă de presă, în data de 10 aprilie, reprezentanţii CJ Hunedoara au semnat cu Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, un contract de finanţare din fonduri europene pentru modernizarea drumului judeţean 705 A, care duce la Sarmizegetusa Regia. Potrivit reprezentanţilor CJ Hunedoara, lungimea drumului care urmează să fie modernizat este de aproximativ 18 kilometri, iar valoarea totală a proiectului este de 41.587.526,93 lei, lucrările urmând a fi încheiate în decembrie 2015.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago