Categories: Comunitate

Comercianţii de mărţişoare vor invada, curând, străzile

Cristina Ghenea

Pentru că nici două săptămâni nu ne despart de primele zile ale primăverii, comercianţii de mărţişoare şi-au anunţat deja apariţia. Zeci de cereri au fost depuse, în acest sens, atât la Primăria municipiului Hunedoara, cât şi la cea a reşedinţei de judeţ.

Fără kitschuri pe tarabele din Deva
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Deva, anul acesta, comercianţilor de mărţişoare le stau la dispoziţie 66 de amplasamente în municipiu, iar preţul de închiriere a spaţiului este de 5 lei/metrul pătrat/zi. Noutatea este, însă, că în această primăvară, prioritate pentru obţinerea unei autorizaţii de vânzare a micuţelor simboluri ale sosirii primăverii vor avea comercianţii din Deva şi din restul judeţului Hunedoara. În plus, aceştia nu mai au voie să vândă tot felul de kitschuri, ci doar mărţişoare şi flori. „Deocamdată s-a înregistrat un număr de 38 de cereri pentru obţinerea unui spaţiu pe care să fie amplasate tarabe cu mărţişoare, cele mai căutate zone fiind Patria, Romarta, Galeriile de Artă, Mioriţa şi zona Dacia“, a precizat Laura Chinci, consilier al primarului municipiului Deva.

În Hunedoara, preţul este de 10 ori mai mare
Nici Hunedoara nu va fi ocolită de comercianţii de mărţişoare, deşi aici, preţul spaţiului pe care urmează să fie amplasate tarabele este de 10 ori mai mare decât în reşedinţa de judeţ. Până ieri, la Primăria municipiului au fost depuse 40 de cereri pentru obţinerea autorizaţiilor, iar reprezentanţii instituţiei au declarat că permit şi comercializarea altor mici cadouri, pe lângă mărţişoare şi flori. „Tarabele vor putea fi amplasate în zona Pieţelor Dunărea şi Obor, în zona cofetăriei Yasmin, în intersecţia din Micro 5 şi în zona Gambrinus, iar tariful pentru ocuparea spaţiului va fi de 50 lei/metrul pătrat/zi“, a precizat Silke Oprean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Câtă nesimțire! Tu­peul de neimaginat al unui purtător de lăm­paş, obişnuit ani de zile cu…

9 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…

9 ore ago

Bulina neagră

Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…

9 ore ago

CJ a concesionat un teren pentru construirea unui sistem de stocare a energiei electrice, la Petrila

Un sistem de stocare a energiei elec­trice în baterii va fi construit de o firmă…

9 ore ago

Explozie a unei centrale pe lemne la o locuinţă din Lupeni; un bărbat a murit

Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…

9 ore ago