Categories: Actualitate

Comasarea şcolilor îngreunează descentralizarea

Nicolle Ebner

„Reforma şi descentralizarea în învăţământ merg prost, pentru că nu sunt gândite”. Afirmaţia aparţine preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH), Mircea Ioan Moloţ (foto), care va contesta la Ministerul Educaţiei modul în care Inspectoratul Şcolar din judeţul (IŞJ) Hunedoara a făcut comasarea unităţilor de învăţământ, care împiedică descentralizarea în acest domeniu.

Sesizare către minister

Următoarea descentralizare masivă, după cea din sănătate, este cea din învăţământ. Conform prevederilor legale, locaţiile grădiniţelor şi ale şcolilor generale intră în patrimoniul primăriilor, iar toate clădirile liceelor, în patrimoniul CJH. Mircea Ioan Moloţ spune că inspectorul general al IŞJ Hunedoara, Alexandru Lăutaru, cunoştea foarte bine conţinutul legii, dar cu toate acestea, a aplicat un program de restructurare a unităţilor de învăţământ, pe verticală, comasând de-a valma grădiniţe, cu şcoli generale şi licee. „Este absurd să faci o comasare a unităţilor de învăţământ pe verticală-grădiniţă, şcoală generală, liceu, în condiţiile în care au clădiri separate, iar acestea urmează să fie preluate unele de primării, altele de CJH. I-am spus inspectorului general Alexandru Lăutaru, că atâta timp cât sunt preşedintele CJH, chiar dacă există o Hotărâre de Guvern, prin care s-a aprobat comasarea stabilită de IŞJ Hunedoara, nu le voi prelua aşa cum au fost comasate. După ce voi intra în posesia configuraţiei actuale a unităţilor de învăţământ, voi trimite o scrisoare ministrului Funeriu, în care vom prezenta punctul nostru de vedere”, este de părere preşedintele CJH. Moloţ consideră că unificarea, sau mai corect spus, comasarea unităţilor de învăţământ, trebuia făcută pe orizontală, şcoală generală cu şcoală generală şi cu eventualele grădiniţe, pentru a putea fi preluate de către administraţiile locale.

Legea-i lege, nu-i tocmeală

La rândul său, Alexandru Lăutaru afirmă că reţeaua şcolară este aprobată de minister şi toată lumea trebuie să respecte legea. „I-am dat preşedintelui Moloţ lista comasărilor făcute în judeţ şi i-am explicat că nu vor fi probleme financiare, aşa cum se teme dânsul, deoarece CJH va fi doar conducta pe care vin banii pentru învăţământul din judeţ. Singurele responsabilităţi financiare pentru consiliile locale şi

cel judeţean vor fi bursele şi transportul elevilor. Din 1 septembrie, noua reţea şcolară va fi funcţională, aşa cum a fost propusă şi aprobată de către minister”, menţionează şeful IŞJ Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

12 ore ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

13 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…

13 ore ago

Consiliul Județean Hunedoara a asigurat viitorul medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Va implementa una dintre cele mai mari investiții din istoricul instituției. Dotări de top și specialități noi

Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…

13 ore ago

Vasile Bârea, Cetățean de Onoare al Municipiului Brad

Magdalena Șerban Titlul de Cetățean de onoare este cea mai înaltă distincție onorifică și ci­vică…

13 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Facultatea de Inginerie din Hunedoara își extinde oferta educațională

Facultatea de Inginerie din Hune­doara - Universitatea Politehnica Timi­șoara își consolidează poziția de pro­motor al…

13 ore ago