Colţescu rămâne ilegal consilier local

Carmen Cosman

Consilierul PSD Marin Colţescu (foto) continuă să rămână în fotoliul de ales local, deşi starea de incompatibilitate a fost constatată prin sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Colegii lui de partid din consiliul local au votat împotriva vacantării postului, consilierul PRM Dorel Şchiopu s-a abţinut, iar PDL a refuzat să voteze proiectul. Aşa că Marin Colţescu rămâne consilier local, în ciuda dispoziţiilor instanţei, după ce chiar şi el a votat în favoarea lui. “Nu este nevoie de supunerea la vot a unei astfel de decizii. (…) Hotărârea consiliului local consemnează doar că CL a luat act de o stare de fapt, care a avut loc. Asta este ideea”, a explicat Ioan Mandula, consilier juridic în cadrul Prefecturii Hunedoara.
Marin Colţescu este incompatibil de o bună perioadă de timp, dar de cel puţin doi ani, trebuia să renunţe la calitatea de ales local la Vulcan, în urma unei hotărâri irevocabile a magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Era şi director
În data de 18 septembrie 2008, Agenţia Naţională de Integritate, în baza Legii 144/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a constatat că Marin Colţescu, în calitate de consilier local al municipiului Vulcan, s-a aflat, în perioada 19.06.2008 – 02.08.2008, în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut funcţiile de Consilier local al municipiului Vulcan şi cea de director al unei societăţi comerciale cu capital privat, cu care Consiliul Local al municipiului Vulcan a încheiat un contract de asociere. În data de 17 decembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus anularea actului de constatare al Agenţiei Naţionale de Integritate, însă decizia a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Forul superior a pronunţat, în 12 noiembrie 2009, hotărârea prin care actul de constatare emis de către Agenţia Naţională de Integritate la data de 18 septembrie 2008, cu privire la starea de incompatibilitate a lui Marin Colţescu, a rămas definitivă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Adrian David a luat proba scrisă la concursul pentru funcția de director general al Casei de Sănătate Hunedoara

Adrian David a obținut nota 77,2 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

19 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

19 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

19 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

19 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

19 ore ago