Categories: ActualitateFlash

Secretarul de stat, Roxana Mânzatu, rănită grav în accident rutier în judeţ

   

Maximilian Gânju
Natalia Bumbac

Secretarul de Stat Roxana Mânzatu se îndrepta vineri după amiaza spre Deva, alături de ministrul Fondurilor Europene, unde ar fi trebuit să se întâlnească cu mai mulţi edili din judeţ. Secretarul de stat era în coloană oficială, când autoturismul ei a fost lovit în plin de un şofer intrat pe contrasens.
Carambol din cauza vitezei
Accidentul s-a produs pe raza comunei Pui, în el fiind implicate trei autoturisme, dintre care şi cel în care se afla secretarul de stat, aflat în coloana oficială a ministrului Fondurilor Europene. Potrivit informaţiilor de la faţa locului, vinovat de accident a fost un şofer din judeţul Gorj. Acesta venea dinspre Haţeg cu viteză foarte mare şi nu a mai putut frâna, după ce un autoturism din faţa sa a redus viteza pentru a da prioritate, cum cere legea, coloanei oficiale însoţită de antemergător. Şoferul din Gorj s-a izbit de autoturism şi a tras de volan stânga, intrând în plin în coloana oficială. Impactul a fost atât de puternic, încât maşina în care se afla Roxana Mânzatu a fost proiectată în afara carosabilului, partea şoferului fiind făcută praf. Secretarul de stat era conştientă când paramedicii SMURD Petroşani au ajuns la faţa locului şi i-au acordat primul ajutor. Ea acuza dureri la unul din braţe şi la nivelul coloanei, spunându-le paramedicilor că nu se poate mişca. Oficialul a fost dus de urgenţă la spitalul din Deva.
Trimisă cu elicopterul la Timişoara
În final, toate persoanele rănite în acest accident au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Iată ce a declarat, vineri, după amiaza, Călin Laza, managerul spitalului devean, despre starea lor: „În acest moment, doamna secretar de stat este stabilă hemodinamic, este conştientă şi colaborează cu medicii. Are mai multe lovituri, contuzii şi pe investigarea la computerul tomograf se vede o fisură la o vertebră. Pentru acest lucru am decis, împreună cu medicii, să o transferăm la Spitalul din Timişoara, cu un elicopter SMURD. De acolo, probabil, se va duce cu avionul către Bucureşti, pentru o intervenţie chirurgicală pe care noi aici nu o putem efectua. Secretarul de stat mai are fisuri la oasele de la mâna stângă, dar nu sunt grave. Starea celorlalţi trei pacienţi ajunşi la noi la spital în urma accidentului rutier este mult mai bună decât cea a secretarului de stat. Ei sunt acum investigaţi medical, sperăm să nu aibă alte probleme grave. Şoferul maşinii în care se afla secretarul de stat este lovit, un pic, la cap, vorbeşte, este stabil, conştient. În acest moment nu mai sunt probleme critice pentru aceşti pacienţi. Ei vor rămâne pentru siguranţă internaţi, sub supravegherea medicilor şi dacă mâine dimineaţă va fi totul în regulă, vor fi externaţi”.
A fost operată la Timişoara
Internată la Casa Austria, în Spitalul Judeţean din Timişoara, secretarul de stat Roxana Mânzatu a fost operată acolo, medicii timişoreni apreciind că nu putea fi transportată la Bucureşti, ci trebuia operată de urgenţă. Surse oficiale din anturajul acesteia ne-au precizat ieri că ea a fost operată, montându-i-se patru şuruburi la coloană, şi se află în continuare sub supravegherea medicilor. După ce va fi externată, va trebui să stea în pat câteva săptămâni, până se va vindeca în totalitate şi va putea să-şi reia activitatea.
Secretarul de stat, Roxana Mânzatu, l-a însoţit într-o vizită de lucru pe ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, aceştia având vineri  dimineaţă o întâlnire cu primarii din Valea Jiului, urmând ca în după-amiaza aceleiaşi zile să se întâlnească la Deva cu autorităţile judeţene şi locale, cu alţi primari din judeţ.
De precizat că vineri, la locul accidentului a ajuns deputatul Laurenţiu Nistor, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, şi alţi  oficiali social-democraţi din judeţ.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

11 ore ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

o zi ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

2 zile ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

2 zile ago