Peste 120 de copii de la cluburile Heian Deva, Heian Simeria şi O Ka Do au făcut spectaculoase demonstraţii de măiestrie la karate în cadrul competiţiei „Cupa Moş Crăciun”, organizată de clubul Heian Deva, la finalul săptămânii. Fiind o competiţie de final de an, sportivii au fost colindaţi de copiii de la grădiniţa PP2 şi s-au întâlnit cu Moş Crăciun.
Sărbătoarea performanţelor
După multe competiţii şi antrenamente intense cu rezultate pe măsură, copiii de la cluburile Heian Deva (antrenori Marius Biji şi Oana Tomiuc), Heian Simeria (instructor Andra Daniliuc) şi O Ka Do Hunedoara (antrenor Adam Dan) au pus punct anului competiţional într-o atmosferă de sărbătoare în cadrul ediţiei a X-a a „Cupei Moş Crăciun”. Sportivii şi-au încântat prietenii, părinţii şi rudele cu demonstraţii de măiestrie în karate şi s-au întâlnit cu „Moş Crăciun Karatist” care a deprins câteva mişcări specifice de la cei mici. Totul s-a desfăşurat în acord de colinde, întrucât sportivii au fost colindaţi de copiii de la grădiniţa PP2 (educator Adina Costa). „Fraţi, rude, prieteni şi vecini au fost spectatori la un frumos program demonstrativ de karate pe muzică realizat de sportivii din loturi naţionale sau de speranţe ale cluburilor prezente. La finalul activităţilor şi-a făcut apariţia şi Moş Crăciun Karatist, care a răsplătit eforturile tuturor copiilor cu cadouri minuţios pregătite împreună cu ajutoarele lui”, a afirmat Marius Biji, preşedintele CS Heian Deva, principalul organizator al competiţiei. Oficialul clubului a dorit să mulţumească părinţilor şi colaboratorilor pentru interesul şi promovarea acestui sport ca formă de educaţie. „Heian Deva mulţumeşte tuturor pentru promovarea sportului hunedorean şi a karate-ului ca formă de educaţie. CS Heian Deva vă doreşte cu drag un an 2016 plin de realizări, inspiraţie şi multă bucurie în suflet”, a precizat Marius Biji.
Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…
Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…
Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…
Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…
Angajații de la Apele Române protestează, fiind nemulțumiți de „distrugerea constantă” a sistemului de gospodărire…
Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…