Categories: Actualitate

Colegiul Sportiv din Deva rămâne fără stadion

Ieri, Consiliul local (CL) Deva a aprobat un proiect de hotărâre prin care Stadionul municipal Cetate a fost trecut în subordinea Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (SPIGM), după ce timp de patru ani s-a aflat în administrarea Colegiului Naţional Sportiv (CNS) „Cetate” din municipiu. Fapt care a nemulţumit profund reprezentanţii unităţii de învăţământ.
Prezent la şedinţa CL Deva, Gheorghe Iclozan, şeful catedrei de atletism şi fotbal a CNS „Cetate”, a afirmat că în anii în care au avut la dispoziţie stadionul, colegiul devean a dat campioni la atletism de nivel internaţional, precum Florentina Marincu sau Bogdan Sitoianu. Până atunci, acest lucru nu a fost posibil, deoarece atleţii nu aveau unde să se antreneze. Tinerii sportivi erau nevoiţi să alerge pe aleile parcului din municipiu.
Gheorghe Iclozan a mai spus că programul elevilor care se antrenează pe stadion este zilnic, dar asta nu a însemnat că în incinta lui nu au avut acces devenii, acesta fiind motivul invocat de executivul primăriei, pentru care s-a decis darea lui în administrarea SPIGM. În sprijinul profesorului de sport a venit şi colegul său, Paul Rusu, preşedintele Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Hunedoara. Acesta a arătat că stadionul a fost bine administrat de către CNS „Cetate” şi nu înţelege motivul pentru care i se schimbă „proprietarul”. Paul Rusu i-a rugat pe aleşii locali să revină asupra deciziei şi să analizeze mai bine consecinţele acestei hotărâri.
În replică, viceprimarul municipiului Deva, Răzvan Mareş, i-a asigurat pe reprezentanţii CNS „Cetate” Deva că elevii vor avea în continuare acces pe stadion, iar programul de antrenamente nu le va fi perturbat. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

4 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

7 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

7 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

7 ore ago