Categories: ActualitateFlash

Colegiul Naţional Sportiv „Cetate”, închis din cauza gripei noi

Nicoleta Popa

Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” din Deva a fost închis ieri, după ce o elevă din clasa a VI-a a fost confirmată cu virusul AH1N1.
Fetiţa, în vârstă de 12 ani, este sportivă la Secţia de aerobic. „Alţi 44 de elevi prezintă stări febrile şi au fost izolaţi. Dat fiind că spaţiul a fost foarte mic, am luat decizia amenajării unei săli la parterul căminului, unde elevii vor fi izolaţi”, a declarat Adrian Liga, directorul Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” Deva. Elevii rămân sub supravegherea medicului şcolar şi a asistentelor liceului. Orele vor fi suspendate până miercuri, 2 decembrie. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, alte trei eleve de la aceeaşi şcoală se află internate la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva. „Având în vedere că toţi elevii sunt colegi cu fetiţa confirmată cu gripă nouă, nu vom mai trimite probe la Institutul Cantacuzino de la Bucureşti. Ei vor primi acelaşi tratament ca şi colega lor, iar dacă starea de sănătate a acestora se va agrava, vor fi trimişi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva”, a declarat dr. Cecilia Birău, directorul adjunct al DSP Hunedoara.

Loturile naţionale de gimnastică nu sunt în pericol
Directorul Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” spune că loturile României de gimnastică nu sunt în pericol să contacteze virusul. „Loturile României de Gimnastică nu sunt afectate, deoarece sportivele au săli de antrenament, de cursuri, de masă, şi căminul separat de ceilalţi. Lotul de junioare pleacă la Bucureşti la un control medical, dar care nu are nici o legătură cu gripa porcină. Lotul de senioare nu îşi schimbă programul, doar că nu se vor ţine ore, în schimb, antrenamentele vor decurge în mod normal”, a adăugat Adrian Liga.
Pe de altă parte, Şcoala I-VIII din Boşorod a fost de asemenea închisă, după ce o fetiţă de opt ani a fost diagnosticată cu gripă porcină. În urma triajului epidemiologic efectuat de către medicii şcolari, alţi 20 de copii prezentau stări febrile. Pentru toţi elevii şcolii, s-a luat măsura izolării la domiciliu.
Din cauza numărului mare de confirmări pozitive, reprezentanţii DSP Hunedoara au fost nevoiţi să angajeze o firmă specializată, care să dezinfecteze liceul devean şi şcoala din Boşorod.

13 cazuri confirmate
Fratele băiatului de 17 ani din satul Tătărăşti, diagnosticat joia trecută cu gripă porcină, a fost confirmat şi el cu virusul A/H1N1. Băieţelul, în vârstă de patru ani, se află izolat la domiciliu încă de săptămâna trecută, iar începând de mâine, va putea intra în contact cu alte persoane, pentru că, spun medicii, pericolul transmiterii bolii a trecut. O femeie de 34 de ani din municipiu, internată la Secţia de Boli Infecţioase de la Spitalul din Deva, a fost şi ea diagnosticată cu gripă nouă. În aceeaşi situaţie se află şi o fată de 14 ani din Vulcan, dar care a stat deja izolată la domiciliu. Ieri, au fost înregistrate cinci cazuri noi de gripă porcină. În prezent, în judeţul Hunedoara sunt 13 cazuri confirmate cu virusul A/H1N1, iar la Spitalul municipal din Hunedoara sunt internate încă trei persoane, care aşteaptă rezultatul de la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

De ce ai alege o drujbă electrică?

Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, instrumentele electrice devin din ce în ce mai…

5 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

11 ore ago