Începând de ieri, Colegiul Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu este gazda unor delegaţii de elevi şi profesori veniţi din cinci state europene, în cadrul unui proiect multilateral, susţinut de şase ţări-partenere. Este vorba de Portugalia – coordonator al proiectului, Spania, Polonia, Cehia, Turcia şi România.
Proiect multilateral european
Coordonaţi de directorul de proiecte Daniela Lal şi profesorii Adriana Lal şi Teodora Cismaşiu, elevii din Geoagiu, îmbrăcaţi în costume populare, i-au întâmpinat cu pâine şi sare pe oaspeţii europeni. Astfel, România a devenit a patra ţară-parteneră care găzduieşte unul din programele de mobilitate, ţara noastră fiind urmată de Turcia şi Portugalia. „Proiectul multilateral Comenius, intitulat «Construim Europa Împreună» reuneşte la masa de lucru elevi din şase ţări, care trebuie să ducă la bun sfârşit o serie de activităţi focalizate pe drepturile omului, stereotipuri şi drepturi civile. Pe lângă faptul că elevii realizează o documentare extrem de serioasă pe temele propuse, ei au ocazia de a-şi perfecţiona limba engleză, limba de comunicare în cadrul acţiunilor”, a precizat Teodora Cismaşiu, directorul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ din Geoagiu.
Oaspeţii vor putea să ne cunoască judeţul
Din programul oaspeţilor, pe lângă elementele teoretice de cunoaştere, nu vor lipsi vizitele la principalele obiective turistice din zonă (Staţiunea Geoagiu-Băi, Cetatea din Deva, Castelul Corvinilor din Hunedoara, punctele importante din Orăştie etc.) o vizită culturală la Sibiu, mese tradiţionale şi, nu în ultimul rând, o vizită făcută comunităţii rome din Geoagiu, pentru un contact direct cu viaţa acestei minorităţi. De menţionat că la primirea delegaţiilor au asistat şi profesor dr. Ioana Jurcă, inspector şcolar pentru integrare europeană din cadrul IŞJ Hunedoara, precum şi Ioan Vălean, primarul oraşului Geoagiu, care a urat bun venit oaspeţilor din cele cinci ţări europene, în Geoagiu, cel mai nou oraş de pe harta judeţului Hunedoara.
Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus a primit astăzi, 29 septembrie 2026, vizita Excelenței…
Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și…
Primăria Municipiului Deva și Serviciul Baze Agrement informează cetățenii că, Aqualand Deva rămâne temporar închis,…
Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…
Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar descurcăreț a transformat biroul…
Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…