Categories: Sport

Coconea, pregãtit pentru o nouã traversare a Alpilor

Maximilian Gânju

Hunedoreanul Toma Coconea (foto), un veteran al competiţiei exclusiviste Red Bull X-Alps, este gata pentru o nouă aventură. Cunoscutul parapantist din Valea Jiului s-a înscris la ediţia din 2011 a celei mai solicitante competiţii de profil din lume.

Este sigur că va fi selectat

Listele pentru înscrierea sportivilor de pe întreg mapamondul s-au închis vineri, iar acum, dintre sutele de candidaţi, organizatorii vor alege doar 30 de atleţi. În aceste zile, organizatorii competiţiei derulată din doi în doi ani, vor analiza participanţii şi istoricul lor în materie de competiţii extreme, pentru a-i selecta. România va fi reprezentată, cel mai probabil, ca şi la ediţiile trecute de Toma Coconea, alături de un coechipier, care-l va asista pe tot parcursul concursului. Deoarece parapantistul hunedorean a avut ghinion la ediţia din 2009 şi n-a reuşit să termine concursul pe podium, aşa cum îşi propusese, nu a mai beneficiat de locurile rezervate automat medaliaţilor şi va intra în procedura de selectare, însă este aproape sigur de participarea sa.

Străbate jumătate din Europa

Red Bull X- Alps este o cursă ce se desfăşoară pe un traseu ce porneşte din Munţii Alpi şi ajunge la Marea Mediterană. Concurenţii vor avea o misiune extrem de dificilă, întrucât urmează să străbată, în zbor, cu parapanta, şi pe jos, cei 840 de kilometri prin Alpi, până la finişul de la Monaco. Concurenţii nu au voie să se folosească decât de parapantă şi de propriile picioare, pentru a parcurge distanţa de sute de kilometri prin sălbăticia muntelui. Ediţia din 2011 are startul în Salzburg, Austria şi se încheie în Monaco. Participanţii trec prin Austria, Italia, Elveţia şi Franţa. Toma Coconea a fost unul din laureaţii acestei competiţii, la ediţia din 2007, el câştigând argintul, după ce a condus aproape tot concursul. Istoria s-a repetat şi în 2009, însă din cauza a două aparate GPS defecte cu care se orienta în zbor, şi mult ghinion, Coconea a fost descalificat, deoarece a încălcat spaţiul aerian în care nu avea voie să zboare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago