Coconea, o nouă încercare pentru sportivul din Valea Jiului
Tomi Coconea (foto), un sportiv deosebit, un adevărat luptător, un învingător şi un ambasador al turismului din Valea Jiului a plecat la finalul săptămânii trecute într-o nouă cursă, în cea mai dură competiţie de alergare şi parapantă din lume, Red Bull X- Alps, aflată la cea de a X-a ediţie.
Sportivul din Valea Jiului este cel mai longeviv sportiv din competiţia de aventură Red Bull X-Alps şi nu a lipsit de la nici o ediţie. Este, totodată, unul dintre cei mai respectaţi sportivi din cursă, atât de către organizatori, cât şi de ceilalţi concurenţi şi asta datorită determinării, atitudinii şi curajului său.