Sport

CNS Cetate pierde întâiul amical, dar… câştigă la impresia artistică

Nicolae Gavrea

Echipa CNS Cetate Deva a jucat primul meci amical din actualul sezon de pregătire, în deplasare la Pandurii Tg. Jiu, formaţie aflată pe locul 10, în liga secundă de fotbal.

Partida s-a desfăşurat pe un teren sintetic iar tehnicianul devean a rulat întreg lotul pe care îl are la dispoziţie, mai puţin Muscă şi Voineac, indisponibili din cauza gripei, şi Apostol accidentat la ultimul antrenament.
Scorul final a fost în favoarea gazdelor, care au câştigat cu 2-1, dar la pauză devenii au condus cu 1-0 (gol înscris de Boldea în primele minute din penalti), tehnicianul Ioan Petcu folosind în prima repriză o garnitură pe care, probabil, va conta foarte mult în returul de campionat. Au evoluat în primele 45 de minute: Raţ – Kelemen, Radak, Dina, Roşie – Fetiţa, Mărmăreanu, Boldea, Cocan – Lupu, Ilie.
În repriza secundă au fost trimişi în teren nouă juniori şi astfel gazdele au reuşit să întoarcă rezultatul cu două goluri înscrise în minutele 65 şi 75. Au evoluat în repriza secundă la formaţia din Deva Anton – Jude, Capotă, Teodorescu, Mirică, Suciu, Caval, Constantin, Sârbu şi Bogdan Valentin.
Ioan Petcu este mulţumit de modul în care au evoluat în această partidă elevii săi şi a declarat: „Ne-am mişcat foarte bine în prima repriză, sunt mulţumit de cum s-au prezentat băieţii în acest prim meci. În a doua repriză jocul nostru s-a mai dereglat, pentru că am introdus foarte mulţi tineri, aşa că adversarii au profitat şi ne-au dominat. Am folosit cu Pandurii tot lotul valid pe care l-am avut la dispoziţie. Voineag şi Muscă sunt răciţi, Apostol s-a accidentat la ultimul antrenament, iar de Voinea ne-am despărţit. Următorul amical îl avem miercurea viitoare, la Oradea, cu Luceafărul”.
Mulţumit este după acest prim joc şi preşedintele clubului devean, Daniel Simina: „Sunt foarte mulţumit de jucători, copiii au confirmat că au potenţial. Sunt mulţumit de evoluţia primei echipe, au alergat foarte mult şi mai ales s-a legat bine jocul, chiar dacă am avut atâtea noutăţi pe teren. Intenţionăm să mai aducem în zilele următoare încă doi jucători, dintre care cel puţin un atacant, pentru a crea o concurenţă pe posturi”, a declarat după joc oficialul devean.
Sunt şanse ca foarte curând să fie aduşi în lot alţi doi jucători tineri, cu sprijinul unui impresar, aflaţi acum la echipe din Olanda şi Polonia, totul pentru a întări compartimentele deficitare şi a crea concurenţă pe posturi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura