Ieri, staff-ul de conducere şi antrenorii din cadrul CNS Cetate Deva au avut o primă întâlnire în acest an calendaristic în care au fost stabilite priorităţile pentru perioada de pregătire a noului sezon.
Echipele de la Centrul de copii şi juniori se vor reuni pe data 14 ianuarie, iar echipa care evoluează în campionatul Ligii a III-a va avea primul antrenament pe data de 21 ianuarie.
În această perioadă, conducerea clubului devean face o serie de demersuri pentru stabilirea partidelor amicale de pregătire şi se doreşte perfectarea unor meciuri cu echipe din ligile a II-a şi a III-a, cu formaţii din judeţele limitrofe.
De asemenea, aşa cum a declarat preşedintele clubului devean, Daniel Simina, sunt tratative pentru aducerea unor jucători la echipa deveană, transferurile fiind în curs şi vor fi comunicate în timp util.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…