Categories: Sport

CNS Cetate Deva a pierdut trei puncte la „masa verde”

Gruparea din reşedinţa judeţului s-a trezit „aruncată” pe locul 6 în clasamentul Ligii a III-a, seria IV-a, după finalul campionatului, deşi terminase competiţia pe poziţia a patra. Federaţia Română de Fotbal a decis ca devenii să piardă cu 0-3 partida cu UTA Bătrâna Doamnă II, din etapa a XXII-a, pentru că alb-albaştrii l-au folosit pe Mario Boldea (foto), aflat în stare de suspendare.

Meci pierdut şi amendă
Chiar dacă a încheiat campionatul pe locul 4, conform rezultatelor din teren, CNS Cetate Deva s-a văzut nevoită să coboare două poziţii în clasament după încheierea lui, din cauza unei decizii a comisiei de disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Aceasta a sancţionat clubul alb-albastru cu pierderea cu scorul de 0-3 a meciului cu UTA BD II, din etapa a XXII-a a Ligii a III-a, seria a IV-a, pentru că l-a folosit pe fotbalistul Mario Boldea, aflat în stare de suspendare după acumularea a patru cartonaşe galbene. „Clubul CNS Cetate Deva, în conformitate cu prevederile art. 83/10/1 din RD (Regulamentul de Disciplină) cu aplicarea art.34 din RD se sancţionează cu Forfait (3-0 în favoarea echipei ACS UTA Bătrâna Doamnă II) şi i se aplică o penalitate sportivă de 635 de lei”, se arată în comunicatul Federaţiei Române de Fotbal.

Evidenţa cartonaşelor, comunicată în mod verbal de către FRF
Cazul concret al cartonaşelor galbene avute de Mario Boldea a fost explicată de Cristian Petrean, directorul sportiv al clubului CNS Cetate Deva şi cel care se ocupă cu evidenţa avertismentelor încasate de jucătorii deveni. „Mario Boldea a jucat în tur la Performanţa Ighiu iar în iarnă am preluat situaţia cartonaşelor galbene încasate atât de el cât şi de ceilalţi jucători transferaţi de la Liga a III-a. Problema e că, din păcate, comunicarea se face în mod verbal, Federaţia nu dă o evidenţă pe hârtie sau electronică a avertismentelor. Mi s-a comunicat că jucătorul avusese două cartonaşe galbene şi cum pe parcursul returului a mai luat unul în prelungirile meciului cu CSM Şcolar Reşiţa, el nu era suspendat pentru meciul cu UTA BD II, conform evidenţelor ţinute de noi. Se pare însă că jucătorul avusese trei cartonaşe galbene încasate în tricoul Performanţei Ighiu şi cu cel din meciul cu Reşiţa a ajuns la patru şi în stare de suspendare pentru meciul următor. Noi am ţinut însă evidenţa conform comunicării transmise de Federaţie în iarna acestui an. Am verificat evidenţa cartonaşelor tuturor jucătorilor, în fiecare săptămână dinaintea meciurilor o confrunt din nou şi nu am fi putut greşi. În plus, Mario Boldea nu era unul din titularii obişnuiţi, nici la Şiria nu a fost folosit din primul minut, deci nu am fi riscat să-l folosim dacă ştiam că era în stare de suspendare”, a explicat Cristian Petrean.

Nu afectează şi nu ajută pe nici una dintre echipe
Cu cele trei puncte în minus, CNS Cetate Deva a căzut în clasament pe locul 6, sub Naţional Sebiş şi Industria Galda de Jos, iar cu cele trei puncte în plus, UTA BD II a rămas pe locul 13, unul retrogradabil. Situaţia nu a afectat nici o echipă decât în mod statistic iar conducătorii clubului alb-albastru nu ştiu dacă vor ataca decizia forului de la Bucureşti. „E o situaţie care nu ne convine, la mijloc a fost o eroare de comunicare. Nu ştiu încă dacă vom ataca decizia, vom lua o hotărâre în curând, dar oricum nu ne ajută prea mult cele trei puncte în plus şi nici nu afectează prea mult cele trei puncte în minus”, a spus Cristian Bobar, preşedintele clubului CNS Cetate Deva. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • daca erati pe locul 1 si va luau cele 3 puncte si apoi terminati pe locul 2 sau loc.3?nu e rusinos ce s-a intamplat la Deva?nu e profesionist deloc.da senzatia ca e mult amatorism acolo.Oricum succes in noua editie si sa nu se mai intample si sa promovati odata ca ati avut returul in mana dar ati fost neatenti de prea multe ori mai ales in tur ati pierdut o gramada de puncte cu care depaseati acum Ripensia TM.

Recent Posts

ȘTIRE DE PRESĂ

Reținut de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de viol asupra unei minore. Recomandări preventive pentru…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au intrat pe ițele unei afaceri necurate, dar nicidecum de bună voie. Gurile rele din…

9 ore ago

Bulina albă

Orehov Sergiu Iulian, agent șef principal de poliție în cadrul IPJ Hunedoara Pentru că a…

9 ore ago

Bulina neagră

Andrei V., din Vulcan Pentru că este învinuit de 9 infracțiuni de furt calificat și…

9 ore ago

Guvernul vrea mai puțini polițiști locali. Primăriile care nu pot asigura funcționarea Poliției locale, trebuie să renunțe la ea

Pachetul de măsuri, publicat marți seara în dezbatere publică de către Ministerul Dezvoltării și pe…

9 ore ago

Bărbat reţinut după ce dispozitivul său pentru monitorizare electronică a fost găsit la altcineva

Un bărbat din oraşul Lupeni, aflat sub supraveghere electronică în con­textul unei măsuri dispuse pentru…

9 ore ago