Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani se află într-o „iminentă“ stare de insolvenţă, iar reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) în AGA producătorului de cărbune au cerut conducerii un plan de recuperare urgentă a pierderilor.
Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al CNH, a solicitat pe 26 mai conducerii companiei, în AGA, să prezinte în următoarea întâlnire a acţionarilor, un plan de recuperare urgentă a pierderilor de până la 31 decembrie 2009 şi o analiză a cauzelor acestora.
Datorii de peste 4 miliarde de lei
„Se atrage atenţia persoanelor care angajează CNH, că situaţia economico-financiară a companiei – datorii mari pe termen scurt – arată existenţa unei iminente stări de insolvenţă. (…) Compania nu s-a încadrat în prevederile bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat pe 2009“, se arată în decizia AGA. Datoriile totale la bugetul consolidat al statului ale CNH au ajuns după primele patru luni ale acestui an la 4,34 miliarde lei, faţă de 4,16 miliarde lei la sfârşitul anului 2009. CNH este cel mai mare datornic la bugetul de stat. CNH a consemnat în 2009 pierderi totale de 599,8 milioane lei (141,8 milioane euro), cu 70 la sută mai mari faţă de 351,1 milioane lei în 2008. Potrivit bugetului pentru acest an, pierderile CNH ar urma să ajungă la 678,9 milioane de lei. După primele patru luni din 2010, CNH a înregistrat pierderi de 191,8 milioane lei.
CNH va fi inclusă în Hidroenergetica, una dintre cele două companii energetice naţionale care vor fi înfiinţate până la 1 iulie şi care vor comasa cele mai importante companii şi active de producţie a electricităţii şi cărbunelui. În vederea acestei operaţiuni, CNH a derulat un program de restructurare a personalului, prin care numărul de angajaţi a fost redus de la începutul acestui an cu 1.510, de la 10.400, la 8.890 de salariaţi. Ministrul Economiei, Adriean Videanu, afirma în luna mai, că a găsit soluţia legală prin care CNH să nu intre cu datorii în Hidroenergetica, dar fără să o prezinte. De asemenea, directorul general al Hidroelectrica, Mihai David, responsabil şi cu crearea Hidroenergetica, afirma la finele lunii aprilie, că datoriile CNH trebuie curăţate printr-o măsură radicală, una dintre variante fiind „un soi de insolvenţă“. (M.F.)
Ediţia din acest an a festivalului aduce la Hunedoara 18 grupuri de reconstituire istorică, din…
A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…
Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj cu veleități de artist trage tare să revină…
S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…
Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…