Categories: Actualitate

Clinica şi-a deschis porţile doar de câteva luni, dar are deja succes mare. Opticline, locul unde vezi mai bine

Sorina Popa

Clinica Opticline funcţionează deja de câteva luni în reşedinţa de judeţ, iar rezultatele se văd, mai ales că pacienţii sunt în număr foarte mare în fiecare zi.

Medicul Daniel Angelescu (foto) este „răspunzător” de acest succes, dar mai bine spus, de acest ajutor pe care îl primesc cei care au probleme cu vederea.
Am vorbit cu dr. Daniel Angelescu despre operaţiile pe care le efectuează la clinica din Deva, Opticline, pe care o conduce. În afară de intervenţiile chirurgicale, serviciile oferite de specialiştii de aici sunt mult mai multe. Cu aparatură de fabricaţie 2016, Opticline se înscrie printre clinicile moderne, de ultimă generaţie din ţară. Pacienţii nu mai sunt nevoiţi, astfel, să se deplaseze la Cluj-Napoca sau Timişoara pentru a-şi rezolva problema medicală.
– Domnule doctor, ce fel de operaţii se realizează la Opticline?
– Facem operaţii de cataractă, de retină, glaucom. În ceea ce priveşte intervenţiile de cataractă, acestea trebuie efectuate când vederea scade sub 70-80 la sută. Nu mai este ca mai demult, când se aştepta ca pacientul să nu mai vadă aproape deloc. Povestea cu „coptul”. Acum, cu cât e mai repede, cu atât mai bine. Se face o incizie de 1 milimetru şi se intră cu o sondă cu ultrasunete, absorbind cristalinul. Operaţia durează 10 minute maximum. Dacă pacientul vine cu vederea 80 la sută, durează sub 10 minute. Riscuri mari nu sunt. Tehnica este modernă. Se face programare, se stabileşte diagnosticul, biometria, măsurătoarea de cristalin este gratuită la noi. Operaţiile costă de la 1.000 de lei şi până la 7.000 de lei. Întreg pachetul, nu doar cristalinul. Un cristalin monofocal are preţul cuprins între 1.000 de lei şi 2.400 de lei. La persoane tinere, e nevoie de cristalin bifocal şi chiar trifocal, care costă 3.500 de lei, respectiv 5.500 de lei.
– Operaţiile de retină sunt mai dificile decât cele de cataractă?
– Operaţiile de retină se fac în premieră la noi. Dacă retina e defectă de scurt timp, atunci intervenţiile sunt mai simple, dar cu cât problema e mai veche, lucrurile se complică. Durata este mai mare în aceste cazuri, faţă de cele de cataractă, şi se poate merge până la două ore şi jumătate. În mod normal, operaţia de retină are o durată de o oră.
– Aveţi la Opticline şi un tomograf performant, singurul din zonă.
– Da, se face o tomografie în coerenţă optică şi este foarte important pentru a pune diagnosticele. Sunt trei aplicaţii pentru care folosim tomograful în consultaţiile efectuate.
Dr. Daniel Angelescu consultă, operează la Opticline Deva în zilele de luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. Pacienţii sunt foarte mulţi, care au descoperit o echipă de profesionişti la Opticline. Sediul clinicii este în Deva, Bulevardul Decebal, Blocul M, parter.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele pe la colțuri că un per­sonaj interesant a ce­rut ajutor bănesc de…

9 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al APA PROD Pentru că a propus ca tariful la apă…

10 ore ago

Bulina neagră

M.M., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune.

10 ore ago

Dascălul Mihai Petre și o invitație la recitire

La începutul lunii decembrie, Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva,…

10 ore ago

Ciobănaș agresat violent pe pajiștea pe care își pășuna legitim oile

Antonia Dar Un cioban cunoscut de toată lumea pentru cinstea și bunul său simț, din…

10 ore ago