Ciolacu, despre alegeri anticipate: „Ca om politic, nu exclud nici o variantă. Ca om de stat, exclud să avem anticipate”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD, a de­clarat că, din perspectiva lui de om de stat, exclude alegerile anticipate, pentru că România are nevoie de sta­bilitate, scrie digi24.ro. Tema a fost atinsă luni de președintele Klaus Iohannis, care a spus că, dacă se va ajunge în această situație, „decizia va fi a Coaliției”.

„Rotația se va întâmpla”
Întrebat la Parlament dacă s-a dis­cutat în coaliţia de guvernare varianta alegerilor anticipate, Ciolacu a spus, marţi, că nu exclude nicio variantă, ca om politic. „Ca şi om politic, niciodată nu exclud nicio variantă. Ca şi om de stat, din punctul meu de vedere este exclus să avem anticipate, deoarece România are nevoie de stabilitate, suntem într-o criză regională de se­cu­ritate şi nu cred că România, Europa şi parteneriatul strategic pe care îl avem cu Statele Unite în acest moment îşi permit alegeri anticipate sau altfel de crize politice din România. Uitaţi-vă la ce se întâmplă la ţările din jur”, a transmis liderul PSD. Tema alegerilor anticipate a fost adusă în discuție de președintele Klaus Iohannis, care a fost întrebat luni dacă ia în calcul varianta în care PSD și PNL nu se vor înțelege la rotativa guvernamentală care ar trebui să aibă loc luna viitoare. „Cred că această rotație este posibilă și se va întâmpla. Nu cred că în mo­mentul de față există o alternativă viabilă la această coaliție și toate partidele au înțeles acest lucru. În același timp, această rotație va veni cu probleme suplimentare care vor trebui negociate. În măsura în care va fi nevoie, mă voi implica pentru a garanta stabilitatea și bunul mers al lucrurilor. Dacă ad absurdum nu se întâmplă așa și lucrurile se îndreaptă spre o situație de așa-zise alegeri anti­cipate, care expressis verbis nu sunt prevăzute în Constituție, dar, evi­dent, ele pot avea loc. Complicat de ajuns acolo. Atunci, decizia va fi a Coaliției”, a declarat Klaus Iohannis luni, adăugând că el este „convins că această coaliție va merge mai de­parte”.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Câtă nesimțire! Tu­peul de neimaginat al unui purtător de lăm­paş, obişnuit ani de zile cu…

4 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…

4 ore ago

Bulina neagră

Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…

4 ore ago

CJ a concesionat un teren pentru construirea unui sistem de stocare a energiei electrice, la Petrila

Un sistem de stocare a energiei elec­trice în baterii va fi construit de o firmă…

5 ore ago

Explozie a unei centrale pe lemne la o locuinţă din Lupeni; un bărbat a murit

Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…

5 ore ago