Categories: Actualitate

Ciobanul care şi-a înjunghiat confratele, trimis în judecată

Incidentul a avut loc în satul Valea Nandrului, din comuna Peştişu Mic, unde doi ciobani au băut împreună, iar apoi, după miezul nopţii, s-au luat la ceartă. Victima l-ar fi lovit în cap pe celălalt cioban, cu o bâtă de lemn, iar acesta din urmă a ripostat, atacându-l cu un cuţit.

Coman Alin Constantin (29 de ani) i-a înfipt cuţitul în zona abdominală de mai multe ori tovarăşului său de pahar. Două dintre lovituri au fost mai grave, însă medicii din Hunedoara au reuşit să-l salveze pe ciobanul înjunghiat. Coman a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor şi trimis în judecată, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Hunedoara. La primul termen de judecată, acuzatul a cerut amânarea cauzei pentru a-şi putea angaja un apărător, solicitare admisă de instanţa de judecată. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

42 de minute ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

o zi ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

2 zile ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

2 zile ago