Eveniment

Ciobanul beat… oile, plecate la plimbare

Livia Botici

Un bărbat a alertat Poliţia municipiului Brad, susţinând că nişte necunoscuţi, în timpul nopţii, i-au furat toate oile din stână. De fapt, după cercetări, s-a descoperit că ciobanul care avea grijă de animale, beat fiind, nu a închis uşa la staul, pierzând mioarele, iar de frică să nu fie concediat de patron, i-a spus că a văzut când mai mulţi indivizi au furat oile.

Paznic băut, la zeci de oi

În noaptea de miercuri spre joi, oamenii legii au fost sunaţi, prin apel la 112, de proprietarul stânii de oi, în vârstă de 43 de ani, din Brad. Nervos şi extrem de supărat, acesta le-a povestit că înainte cu câteva minute de apelul telefonic, cineva a intrat în stâna din Luncoiu de Jos, păzită de ciobanul său, şi i-a furat toate mioarelele. Crezând că au dat peste nişte hoţi specializaţi în furtul de animale, poliţiştii au mers de îndată la locul indicat de păgubit şi au început verificările. Pentru că nu au observat nici o urmă de hoţ, sau vreun semn care să indice faptul că cineva a luat animalele cu forţa de acolo, poliţiştii au început să suspecteze că nu este ceva în regulă. De fapt, totul a fost doar o înscenare a ciobanului, care, fiind într-o stare avansată de ebrietate, a uitat poarta staulului deschisă, iar oile au plecat… la plimbare. Audiat, bărbatul a recunoscut că atunci când şi-a dat seama de ceea ce s-a petrecut, de frică să nu fie concediat, a spus că oile au fost furate. Ciobanul a fost amendat cu suma de 200 lei, iar mioarele au fost găsite la aproximativ un kilometru distanţă de stână.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura