Sport

Cine vrea dreptate, de regulament piere

Ciprian Marinuţ

Memoriul depus de C.S. RealSport Deva la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara, după incidentele de la meciul de juniori C cu Universitatea Petroşani, s-au dovedit extrem de păguboase. Decizia AJF i-a pus cu botul pe labe pe deveni, deşi „judecătorii” au admis că unele reclamaţii sunt îndreptăţite şi că arbitrii sunt principalii vinovaţi.

Verdic legal…
O comisie formată din Mirel Biriş, preşedintele Comisiei de Copii şi Juniori, Bogdan Sever, vicepreşedintele Comisiei de Disciplină, şi Cristian Gâţ, observator în cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara, a dovedit că în fotbal dreptatea absolută e o himeră. Verdictul comisiei, după audierea de ieri a celor implicaţi şi judecarea memoriului depus de CS RealSport, în urma incidentelor de la meciul de juniori C cu Universitatea Petroşani, a fost legal şi regulamentar, dar imoral. Comisia a decis „iertarea” pe bună dreptate a primului jucător eliminat de la CS RealSport, Sergiu Marian, întrucât din audierile făcute, nu a rezultat în mod evident că ar fi vinovat, deşi a fost eliminat în minutul 17, la scorul de 0-0. Totuşi, în ciuda acestei erori majore şi a altor evidente greşeli ale arbitrilor sesizate de Comisie, CS RealSport a avut de suportat consecinţele hotărârii disperate de a părăsi terenul. Echipa RealSport a pierdut meciul cu 3-0 şi a fost amendată cu 100 de lei, antrenorul Raul Spătaru a fost suspendat două etape, iar jucătorul Răzvan Marian (al doilea eliminat, îndreptăţit) a fost suspendat şase etape şi amendat cu 20 de lei.
…dar imoral
Arbitrii Vlad Stern şi Florin Negrea din Petroşani, consideraţi principalii vinovaţi ai scandalului, vor fi judecaţi de Comisia de Arbitri şi probabil vor
fi suspendaţi câteva etape. Pentru a ilustra însă perfect imoralitatea verdictului, precizăm doar un singur aspect. Arbitrul central Vlad Stern are doar 17 ani şi se afla la primul meci la juniori C, iar decizia de a-l elimina pe jucătorul „iertat” a luat-o la semnalizarea arbitrului asistent Florin Negrea (15 ani), care, culmea, e frate cu un jucător de la Universitatea Petroşani. Astfel, pentru gafele sau posibila rea-intenţie a doi puşti de 15 şi 17 ani, CS RealSport riscă să piardă campionatul, iar finanţatorul clubului, Attila Takacs, poate considera că investeşte de pomană în fotbal. Întrebarea la care trebuie să răspundă AJF Hunedoara după acest verdict este ce trebuia să facă RealSport sau un alt club într-o astfel de situaţie? Să înghită incompetenţa arbitrilor şi să piardă oricum pe teren? Să plece capul şi să evite sabia dreptăţii regulamentare a AJF-ului? Sau… Pentru că oricum, în aceste condiţii cel mai bun din campionat nu e decis de valoarea echipelor din teren, ci de aspecte care n-au legătură cu performanţa.
Echipa de juniori C a clubului „RealSport” s-a retras de pe teren la începutul reprizei secunde a derby-ului cu Universitatea Petroşani, disputat sâmbătă, 17 aprilie, în semn de protest faţă de maniera de arbitraj.

2 comentarii la „Cine vrea dreptate, de regulament piere

  • nu mai spuneti dar rezultatul de pe teren de 2-o in favoarea u petrosani?pina la iesirea de pe teren nu se pune?sau faptul ca acei copii numai fotbal nu joaca daca acel investitor doreste sa vada in ce investeste sa vada filmarea meciului
    in afara de lovituri fizice administrate copiilor de la u petrosani acei copii sunt nuli
    un portar lovit chiar in zona sensibila a capului cu cramponul de catre acel nesimtit de geaman
    un copil cu ochiul umflat ca dupa un meci de box dar ideea e ca acei gemeni nu au educatie deci atentie la ce cresteti in propria gradina

  • ba nesimtitule,ar trebui sa te informezi si tu mai mult si sa aflii,nu imediat ce iti spune unguru ala fraier tu sa scrii in ziar,ca oricum n’ai tu nicio treaba..asta e dezinformarea opiniei publice

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura