Cine vrea desfiinţarea echipei de fotbal a Hunedoarei?

Sorina Popa

Ieri, consilierii locali din Hunedoara s-au pus din nou pe ceartă, motivul fiind acelaşi, echipa de fotbal a municipiului. După cum se vede, aleşii hunedoreni fac ce fac şi, la finalul şedinţelor de consiliu, pornesc scandalul cu fotbalul.

Situaţia nu e deloc roz

Ieri, preşedintele Clubului Sportiv „Fotbal Club Hunedoara, Gelu Simoc, a venit în faţa consilierilor din Hunedoara, pentru a prezenta situaţia echipei de fotbal. Numai că, Simoc a venit cu lecţia nefăcută, sau, poate dinadins nu a avut informaţiile necesare, pentru a tărăgăna lucrurile de la echipă. Cert este că situaţia de la FC Hunedoara nu e deloc roz, ba există riscul ca finanţatorii să se retragă şi să nu mai bage nici un ban în echipa de fotbal. „Nu există scandal din partea mea, ci doar al investitorilor. Nu am vrut să răspund provocărilor, important este ca echipa să meargă mai departe. Deocamdată, ne-am împotmolit. Dacă nu susţinem împreună formaţia, nu e bine. Trebuie ca echipa să câştige următoarele două meciuri”, a declarat Gelu Simoc, ieri, în şedinţa Consiliului Local Hunedoara.

„Îl putem demite pe Simoc”

Primarul municipiului Hunedoara, Ovidiu Hada, a afirmat că există riscul ca investitorii să nu mai vrea să susţină financiar echipa de fotbal. „Dacă finanţatorii dau bani, e normal ca ei să hotărască cum se cheltuie sumele. Cei doi investitori, Ştefan Ene şi Ovidiu Luca (zis Bozgorul) vor să intre în Adunarea Generală a Acţionarilor”, a spus edilul şef al Hunedoarei. „Andone şi Lucescu vor pleca dacă finanţatorii intră în AGA. Nu sunt de acord cu acest lucru”, a declarat, în replică, preşedintele Simoc.

La rândul său, consilierul local PSD Dan Bobouţanu, a afirmat: „Simoc e numit de către noi (n.r. – consiliul local), noi îl demitem, dacă vrem. Câţi bani au investit până acum cei doi investitori, domnule Simoc?”, a întrebat el. Gelu Simoc însă nu a putut răspunde la această întrebare simplă, pentru că „nu a venit contabilul să spună cât s-a cheltuit, banii au trecut pe lângă mine, nu ştiu nimic”.

În final, a rămas ca-n tren, în sensul că nu s-a hotărât nimic în ceea ce priveşte echipa de fotbal a municipiului. Primarul Ovidiu Hada a decis să medieze conflictul dintre cei doi investitori şi conducerea clubului, astfel încât să se depăşească momentul dificil.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

8 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

o zi ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago