Politica si administratie

Cine scapă de concedieri?

Guvernul Tudose nu mai ştie cum să limiteze dezastrul bugetar provocat de incompetenţa PSD şi ALDE la guvernare. Programele de guvernare, două în doar şase luni, îi strâng rău în corzi pe roşi care au câştigat alegerile, minţind de dimineaţa până seara. De aceea, prima măsură sigură, anunţată încă de la învestitura Guvernului, este blocarea angajărilor în sistemul public. Domnului Tudose pare că nu-i pasă că prin această măsură disperată va lovi, în primul rând, în şansa tinerilor de a se integra într-un loc de muncă, în sectorul public. Totodată, prin această măsură, Tudose recunoşte lipsa de onestitate a aparatului executiv, central şi descentralizat, privind politica de personal.

Recent, Institutul Naţional de Statistică ne anunţa că şomajul în rândul tinerilor a ajuns la un nivel istoric de 20,4%. Cum vom mai atrage tineri în sistemul de învăţământ şi în cercetare dacă Guvernul îi va trimite la plimbare până la „Sfântul Aşteaptă”? Cum vom reuşi să oprim exodul personalului medical, dacă angajările vor fi sistate? În ceea ce priveşte tinerii performanţi în administraţia centrală, se ştie că acolo performanţa este un cuvânt cu totul necunoscut… şi poate că singurul lucru bun, în context, este că nici cei pe care, eventual, îi recomandă doar “vocea şi talentul” nu vor mai ajunge funcţionari.
Domnul Tudose susţine că măsura blocării angajărilor este necesară pentru că, în ultimii ani, s-au făcut prea multe angajări inutile la stat. Total de acord! Şi PNL a spus acest lucru! Inclusiv presa a arătat că PSD şi-a angajat clientela prin toate instituţiile publice din România. Dar îi reamintesc domnului Tudose că, în ultimii ani, PSD a fost cel care a guvernat România, PSD este cel care a făcut sistemul birocratic tot mai stufos, iar tehnocraţii, în naivitatea lor, nu s-au atins de clientela PSD. Iar domnul Tudose ar trebui să aibă grijă de ce angajaţi se leagă, pentru că Daddy Dragnea veghează şi, cine ştie cum, odată i se întâmplă şi lui o moţiune, ca lui Grindeanu! Pesediştii cuminţi, ajunşi şefi, nu lovesc nici măcar câini cu aparţinători PSD, dar nu din pricină că iubesc animalele, ci pentru că nu se ştie niciodată cine se află la capătul lanţului şi se supără…
Tot domnul Tudose susţine că va face reformă în sectorul personalului bugetar. În ce constă această reformă? Niciun cuvânt! Nici vorbă despre standarde de cost în administraţie, despre reorganizare administrativă şi descentralizare reală, lucruri pe care românii le aşteaptă de multă vreme… Din păcate, nu cred că domnul Tudose ştie aceste cuvinte, iar dacă le ştie, nu-i folosesc la nimic, în contextul acesta de cârpeală bugetară care nu va rezista. Cum poate convinge domnul Tudose că vrea un aparat birocratic mai suplu, mai eficient, când domnia sa conduce unul dintre cele mai stufoase guverne din lume, cu 27 de miniştri plus un prim-ministru?! Cred că încerca să ne convingă, începând reforma nu „de la cap”, aşa cum îl învaţă un proverb neaoş românesc că se curăţă peştele, ci „de la coadă”.
Urmarea? Blocarea posturilor din sectorul public este primul pas către concedieri masive în sectorul public. Şi, din păcate, întotdeauna cei care pleacă acasă sunt profesioniştii cu competenţă şi fără pile la partid, în vreme ce clientela, bună doar la lipit afişe, linguşeală, atacuri mizerabile la contracandidaţii şefilor, rămâne mereu intangibilă! Scapă cine poate!
Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara

One thought on “Cine scapă de concedieri?

  • Pai cat sa mai angajeze,pana la ce dimensiune se poate ajunge cu acest personal? La primaria Hateg doamna Harau Carmen in anul 1995 erau aproximativ 27 de angajati cu primar si vice cu tot iar acum sant peste 270 de angajati ! Atunci functionau toate obiectivele economice ale Hategului (fabrica de conserve,Fabrica de bere,Combinatul de carne etc.)acum nu mai este nimic si dumneavoastra vreti angajari ?Pe mandatul liberal al domnului Goia cate investiti s-au promovat,nimic si dumneavoastra vreti angajari in domeniul public ?De ce santeti populista si impertinenta ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura