ComunitatePolitica si administratie

Cine plăteşte pentru pagubele comercianţilor din Piaţa Centrală?

Deşi au trecut mai multe zile, problema aerului condiţionat din Piaţa Centrală din Deva nu s-a rezolvat până astăzi.
Potrivit directorului tehnic al Primăriei Deva, Mircea Davidescu, astăzi are loc achiziţia directă a Serviciilor de întreţinere, verificare, reparaţii şi încărcare cu freon a instalaţiei de aer condiţionat din piaţă. Însă, nu se ştie când va fi temperatura normal de funcţionare, aici, pentru că instalaţia de aer condiţionat este veche, din 2008, de când a fost construită piaţa. În aceste condiţii, comercianţii rămân să tragă ponoasele, adică să li se strice marfa şi să stea şi să piar­dă bani. Cine va plăti pentru toate astea? Vom vedea. Cert este că trebuie luate măsuri ca să nu se mai ajungă în asemenea situaţii grave.
Reamintim că de săptămâna trecută, comercianţii din Piaţa Centrală din Deva se sufocă de căldură, cumpărătorii rar se încumetă să intre acolo, iar marfa se poate arunca la gunoi, pentru că se strică de căldura mare.
Totul, deoarece cei care au preluat în administrare piaţa, Serviciul de Cadastru din primărie, nu au făcut un contract de men­tenanţă din noiembrie anul trecut şi până acum. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura