Sport

Cine nu are un Ousmane, să-şi cumpere!

07-cns-cetate-deva-20-noiembrie-pagina-11Ovidiu Mănăstire

CNS Cetate Deva a obţinut a patra victorie consecutivă în campionat, trecând pe teren propriu, scor 3-1, de Unirea Alba Iulia, într-o partidă contând pentru etapa a XII-a din Liga a III-a, seria a IV-a. Ousmane N’Doye (foto) a fost din nou jucătorul providenţial pentru alb-albaştrii, marcând toate golurile grupării sale, ajungând la şase reuşite în trei partide jucate pentru deveni.

Oaspeţi „tăioşi”
În căutarea celei de-al patrulea succes la rând, devenii au dat peste o echipă bine organizată, „Unirea“ a stat bine în teren şi a încercat să lovească prin contraatacuri „tăioase”. După un şut de la 22 de metri a căpitanului devean N’Doye, reţinut de Suciu, oaspeţii au dat lovitura pe o contră. Sahru a pierdut mingea uşor în faţa careului advers, alb-negrii au ţâşnit pe contraatac şi Culda a şutat la colţul lung din careu, după o pasă a lui Sălagea, învingându-l pe Raţ. Gazdele au avut şansa egalării în penultimul minut al primei părţi, dar Suciu a respins în corner şutul din lovitură liberă al lui Vaştag.

Moment psihologic în finalul reprizei
Totuşi, în al treilea minut de prelungire din prima repriză, soarta jocului a luat o turnură favorabilă gazdelor. Bloj a fost agăţat în careu de Morar, asistentul Paul Pojar a semnalizat infracţiunea iar centralul Ionuţ Nicoraş a indicat punctul cu var. Oaspeţii au protestat vehement, Mardare a fost trimis la cabine pentru limbajul său la adresa arbitrilor iar Ousmane N’Doye şi-a început recitalul, transformând lovitura de pedeapsă, chiar dacă portarul oaspete a ghicit colţul.

Recital „Ousmănescu”
Cu un om în plus şi egalitate pe tabelă, jocul a curs în favoarea gazdelor iar clasa lui Ousmane N’Doye a ieşit din nou în evidenţă. Mai întâi, căpitanul devean a realizat „dubla”, reluând cu capul în plasă, de la şapte metri, centrarea lui Vaştag din lovitură liberă. Apoi, cu şapte minute înaintea finalului, vedeta deveană a reuşit „tripla”, tot cu capul şi tot după centrarea lui Vaştag, însă în urma unui corner. Nu mult a lipsit ca „Ousmănescu” să reuşească al patrulea gol, dar Ioani a scos de pe linia porţii o nouă lovitură de cap a senegalezului, la centrarea aceluiaşi Vaştag. S-a încheiat 3-1, iar CNS Cetate Deva trăieşte un moment excepţional, având patru victorii consecutive, regretând că turul este aproape de final.

Dedicaţie pentru Didi Prodan
După marcarea celui de-al treilea gol, Ousmane N’Doye a afişat un tricou pe care era inscripţionat mesajul: „RIP DANIEL PRODAN”, declarând la finalul partidei că îi dedică golurile fostului mare internaţional român, decedat miercuri.

CNS CETATE DEVA 3 (1)
Raţ – Petresc, Kereki, Ionică, Doboş – Vaştag, N’Doye (cpt.) – Bloj (68 Chitaru), R. Cristian (60 Şaucă), Sahru (87 Lupu) – Tecsi (60 Lintaru). Antrenor: Viorel Tănase

UNIREA ALBA IULIA 1 (1)
Suciu – Ioani, Scrob, Mardare, Matei – D. Creciunesc, Goguţa (84 Onacă) – Culda (45 Şchiau), Sălagea (cpt.), F. Morar (84 Lupea) – David (67 Lăsconi). Antrenor: Radu Andone

Arbitri: Ionuţ Nicoraş (Arad) – Paul Pojar, Andra Tănăsuc (ambii din Cluj)
Au marcat: N’Doye (45+3 – penalti, 54, 83) – Culda (30)
Cartonaşe roşii: Mardare (45+2), Radu Andone (71)
Stadion: „Cetate”, spectatori: 300.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura