Politica si administratie

Cine blocheazã proiectele europene

Nicolle Ebner

Un raport al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest (ADRV) demonstrează fără echivoc cine este de vină pentru randamentul extrem de scăzut în activitatea de absorbţie a fondurilor europene.

Vina, aruncată în cârca primăriilor

Potrivit raportului ADRV, din care fac parte judeţele Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş Severin, gradul scăzut de contractare al proiectelor este generat de durata exagerat de mare de la data depunerii şi până la contractarea acestora, media fiind de 242 de zile. „Nu noi suntem de vină că proiectele stau la minister cu lunile. Să le ţii jumătate de an şi apoi să dai vina pe administraţiile locale că nu sunt în stare să atragă fonduri, nu mi se pare corect, mai ales că asta ne-a transformat în creditori ai UE. Înapoi nu pot trimite dosarele, deoarece sunt corect întocmite şi atunci, le ţin în sertare, fără nici o explicaţie. Cred că mai degrabă este lipsă de interes, nu neapărat boicot pe criterii politice”, spune preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ. Potrivit acestuia, dosarele stau la Ministerul Dezvoltării chiar şi jumătate de an, deşi termenul de nominalizare a experţilor pentru evaluarea tehnico-financiară este de 15 zile lucrătoare. Un record negativ îl deţine proiectul „Parc de afaceri Simeria”, care a „împlinit” 188 de zile de când „zace” prin sertarele ministerului de resort.

Scrisoare către premier şi ministrul Udrea

Comitetul Director al ADRV a decis să trimită o adresă premierului Emil Boc şi ministrului Elena Udrea, prin care le cere stabilirea unor precizări clare, astfel încât, licitaţiile pentru implementarea proiectelor să nu mai fie contestate de către oricine şi să se respecte termenele de soluţionare a dosarelor de evaluare. A treia doleanţă a administraţiei celor patru judeţe vizează suplimentarea fondurilor. „Regiunii Vest i-au fost alocate finanţări în valoare de 416,5 milioane euro şi s-au depus proiecte, declarate eligibile, în valoare de 746 milioane euro, din care peste 60 la sută aparţin judeţului Hunedoara”, a afirmat preşedintele Mircea Ioan Moloţ.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura