Actualitate

Cinci răniţi, dintre care două fetiţe, din cauza unui inconştient

Maximilian Gânju

Două familii din judeţul Vâlcea, care mergeau la Prislop, au ajuns la spitalul din Petroşani, după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier pe DN 66, în apropiere de comuna Băniţa.

Accidentul rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc sâmbătă dimineaţa, iar dintre cele nouă persoane aflate în maşini, cinci au avut nevoie de îngrijiri medicale. Printre victime se numără şi două fetiţe de numai patru ani, dar şi o gravidă de 31 de ani. Potrivit medicului Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Hunedoara, răniţii erau cooperanţi şi conştienţi, toţi fiind duşi la UPU Petroşani. Cele două fetiţe, mamele lor şi tatăl uneia dintre ele, au suferit traumatisme la cap şi numeroase contuzii.
Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că şoferul unei maşini a intrat pe contrasens în timp ce circula de la Haţeg spre Petroşani şi a intrat în cele două autoturisme de Vâlcea. Pe porţiunea de drum în cauză depăşirea este interzisă, acest lucru fiind semnalizat atât prin indicatoare rutiere cât şi cu linie dublă continuă. Pentru salvarea victimelor, la faţa locului au intervenit patru echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara şi de la SMURD Petroşani şi Baru, între care şi un echipaj cu medic.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura