Cinci persoane, cu vârste între 19 şi 47 de ani, au suferit diverse traumatisme în urma unui accident de circulaţie care a avut loc joi pe DN7, la ieşire din Deva, patru dintre răniţi fiind transportaţi la la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului din Deva, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
În accident au fost implicate două autoturisme şi un microbuz, pentru una dintre victime, rămasă blocată într-un autoturism, fiind necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare.
„Pompierii au extras persoana încarcerată din autoturism, aceasta a fost asistată medical la faţa locului, iar ulterior a fost transportată la UPU Deva, conştientă”, a precizat sursa citată.
Echipajele de prim ajutor au acordat îngrijiri medicale şi celorlalte patru victime, trei dintre ele fiind transportate la spital.
La faţa locului poliţiştii cercetează cauzele şi împrejurările care au dus la producerea accidentului. (A.N.)
De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…
Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…
Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…
Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…
Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG nr. 17/12.03.2026, privind modificarea și completarea unor…
Magdalena Șerban O primărie de comună care nu accesează fonduri europene și guvernamentale poate să…