Categories: Comunitate

Cinci elevi hunedoreni au promovat Bac-ul special

Oana Mihnea

Sesiunea specială a Bacalaureatului special s-a încheiat. Cinci din  cei şase elevi ai liceelor din judeţ care au susţinut probele de la examenul maturităţii, au promovat, unii cu note foarte bune.
La sesiunea specială a Bac-ului de anul acesta, care a avut loc în judeţul Ilfov, s-au înscris şase absolvenţi de liceu din judeţ. Aceştia au avut posibilitatea de a susţine examenul mai devreme, deoarece sesiunea normală din vară se suprapune cu olimpiadele şi concursurile internaţionale la care sunt programaţi să participe. Deşi pe lista nominală erau trecuţi şapte elevi, şahista Daria Vişănescu şi-a exprimat opţiunea de a susţine Bac-ul pe perioada verii, alături de ceilalţi colegi.

Cea mai bună medie de la examenul olimpicilor a avut-o Adelina Sonia Şortan de la Colegiul Naţional „Decebal“ Deva, care va participa la olimpiada internaţională de Geografie. Aceasta a reuşit să obţină 9,81, fiind punctată cu 9,45 la Limba şi literatura română şi cu 10 la Matematică şi Fizică. Cu un rezultat foarte bun a promovat şi Silviu Robert Glăman, de la acelaşi colegiu, care a obţinut 9,46. Tânărul va susţine în vară examenul de admitere la Universitatea de Medicină din Viena. De asemenea, Răzvan Vornicu de la Liceul „Mircea Eliade“ din Lupeni a luat 8,86, Adriana Ilie, de la acelaşi liceu din Valea Jiului, a promovat cu media 8,21 şi Larisa Iordache de la Colegiul Sportiv „Cetate“ Deva a reuşit cu 6,95. Un singur elev, Nicolae Adrian Stanci, de la Liceul Tehnologic Lupeni, a fost declarat respins, din cauza faptului că nu a luat notă de trecere la Limba şi Literatura română.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Agresiune în plină stradă la Hunedoara: Doi bărbați au fost reținuți după ce au bătut un bătrân cu o piatră, din cauza unei datorii

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unui conflict violent izbucnit în plină…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

20 de ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

20 de ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

20 de ore ago