Categories: Actualitate

Cinci dintr-o lovitură

Un accident rutier s-a produs sâm­bătă, pe DN 7, în localitatea Sântuhalm. În urma impactului din­tre două auto­turisme nu au existat persoane încar­cerate, însă cinci per­soane au avut nevoie de asis­ten­ță medicală, fiind transportate la spital.
„În data de 30 iulie 2022, un tânăr
în vârstă de 18 ani din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN7, pe sensul de depla­sare spre Deva în localitatea Sântuhalm pe timp de ploaie to­ren­țială, într-o curbă la dreapta, a pierdut con­trolul direcţiei de de­pla­sare. A pătruns pe contrasens, tam­ponân­du-se cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 62 de ani din orașul Petrila, care circula pe banda numărul unu al sensului de mers spre localitatea Simeria. În urma acestui eve­niment rutier, a rezultat vă­tă­marea cor­porală a conducătorului auto în vârstă de 62 de ani, a unei fe­mei în vârstă de 53 de ani, pasageră în autoturism precum și a încă trei tinere cu vârste cuprinse între 20 și 16 ani, pasagere în autoturismul condus de tânărul în vârstă de 18 ani. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medi­cale. În cauză, poliţiştii au întoc­mit dosar de cercetare penală sub as­pectul săvârşirii infracțiunii de vătă­mare corporală din culpă”, a de­clarat Carla Strujan, purtător de cu­vânt al IPJ Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se pe­trec lucruri incre­di­bile. Sex…

9 ore ago

Bulina albă

Dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător ştiinţific al Institutului de Cercetări Socio – Umane Sibiu Pentru că…

9 ore ago

Bulina neagră

Lucian Mara, consilier local USR Deva Pentru că vrea să bage pumnul în gură presei…

9 ore ago

Cetățenii Devei, mucles! Unii aleși locali nu-i mai vor pe deveni la ședințele Consiliului Local

Ieri, s-a consumat o nouă ședință a Consiliului Local Deva, iar ceea ce s-a întâmplat…

9 ore ago

Medic oncolog nou, la spitalul din Hunedoara

Magdalena Șerban Oncologia este o specialitate me­di­cală vitală pentru creșterea ratelor de supraviețuire în rândul…

9 ore ago

Val de investiții, la Ilia. Energie verde gratuită și curent electric, dar cu consum redus și costuri diminuate

Magdalena Șerban Proiectele cu finanţare obținută prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) înseamnă fonduri im­por­tante…

9 ore ago