Negocierile pentru investiţiile la Grupurile energetice de la Termocentrala Mintia se apropie de final.
„Trebuie să urgentăm negocierile privind investiţiile la Termocentrala Mintia. Delegaţia chineză a plecat din ţară, după ce s-au pus la punct multe lucruri. Urmează ca reprezentanţii companiei chineze, care s-a arătat interesată să realizeze lucrările la Mintia, să revină luna viitoare la noi. În 15 august probabil că va fi depusă oferta preliminară tehnico-financiară, astfel ca de la jumătatea lunii august şi până la finele ei să negociem oferta finală a investiţiei. Iar, în ultima zi lucrătoare din august să se poată semna contractul pentru investiţiile la Grupurile 3 şi 4 de la Termocentrala Mintia”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Aurel Niculescu, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara.
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a început negocierile cu o companie chineză în vederea retehnologizării grupului energetic numărul 4 şi pentru realizarea instalaţiilor de desulfurare la grupurile energetice 3 şi 4. Contractul care urmează să fie negociat are o valoare estimată între 200 şi 220 de milioane de euro, finanţarea lucrărilor de modernizare la cele două grupuri energetice urmând să se desfăşoare în baza unui acord de tipul credit furnizor. Practic, finanţarea va fi asigurată de partea chineză, urmând ca rambursarea banilor să se realizeze într-o perioadă de zece ani, cu trei ani de graţie. Dobânda este inclusă în preţ.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj de la noi își va pierde postul în…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că municipiului Hunedoara se clasează pe prima poziţie în…
D.F., din municipiul Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru traficul de droguri…
Recent, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu privire la producerea unui scandal în…
Magdalena Șerban Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu va avea parte de noi modernizări,…
SUPERCOM este PRIMA COMPANIE ce a definitivat platforma software pentru implementarea “Plătește pentru cât arunci”.…