FlashPolitica si administratie

Chiar dacă s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă: În şedinţa Consiliului Judeţean tot s-a lăsat cu un pui de scandal!

Sorina Popa

Ce se ascunde în spatele unor solicitări, care la prima vedere par logice şi în concordanţă cu situaţia îmbolnăvirilor cu noul virus? Recent, am asistat la o dispută, e adevărat, la distanţă, între politicieni locali, mai precis între consilierii judeţeni ai PNL şi conducerea PSD a Consiliului Judeţean. Motivul? Banii pentru susţinerea unităţilor medicale, în condiţiile pandemiei cu virusul din China.

Acuzaţii la adresa conducerii Consiliului Judeţean
Conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara a fost acuzată de consilierii judeţeni liberali că nu susţine financiar spitalele din municipiile Hunedoara, Orăştie, Brad, Lupeni. Asta, deşi aceste spitale nu sunt în subordinea instituţiei judeţene. Atunci, ce motive ascunse are cineva, care ştie că se încalcă legea dacă se dau bani unor spitale pe care nu le administrezi? Sau pe cine vrea să bage în puşcărie, scoţând cu mâna altuia castanele din foc?
Iată ce a cerut consilierul judeţean PNL Marius Mutulescu (foto dreapta), în şedinţa CJ, ţinută în sistem de videoconferinţă: „Domnule preşedinte (n.r. – către preşedintele CJ, Mircea Bobora), la şedinţa trecută am solicitat punctul dumneavoastră de vedere privind reanalizarea unor societăţi din cadrul consiliului judeţean şi mi-aţi răspuns că nu aveţi intenţia să faceţi nici o modificare. În urma răspunsului dumneavoastră, noi am considerat că era imperios necesar să promovăm aceste proiecte, pentru a sprijini unităţile spitaliceşti din judeţul Hunedoara. Analizând punctul de vedere al secretarului general al judeţului, în opinia mea, acest punct de vedere este un abuz şi o slugărnicie politică vădită a acestui domn… Fac un apel la toţi consilierii, din toate partidele, să se uite în primul rând în conştiinţa lor şi să nu uite ce au votat în jurământul pe care l-au depus, ce angajamente şi-au luat faţă de locuitorii judeţului”, a spus Mutulescu în şedinţa de consiliu.
„Ţin să menţionez că nu putem să ajutăm material spitale care sunt în subordinea administraţiilor locale, a primăriilor. Am cerut să realizăm rectificare de bugete de la unităţile de Cultură, pentru a sprijini tot ceea ce înseamnă unităţi spitaliceşti din subordinea Consiliului judeţean Hunedoara. Iar pentru completări de ordin juridic, pentru că aţi folosit cuvântul abuz, l-aş ruga pe secretarul judeţului să vă dea un răspuns la afirmaţiile dumneavoastră”, i-a răspuns preşedintele CJ, Mircea Bobora, consilierului liberal Mutulescu.

„Este inadmisibil cum s-a exprimat”
„Înainte de toate, aprecierea domnului consilier judeţean Mutulescu Marius la adresa mea este incalificabilă. Un alt pas: are obligaţia morală şi juridică să facă plângere penală împotriva mea, unde dumnealui va avea o calitate procesuală clară acolo, într-un dosar penal. Solicit acest lucru public, pentru că a făcut public afirmaţia. Este, fără doar şi poate, inadmisibil şi din respect pentru plenul consiliului judeţean nu dezvolt acest subiect şi modalitatea în care a vorbit domnul consilier judeţean, demnitar şi om politic în acest judeţ”, a spus Daniel Dan (foto stânga), secretarul judeţului, în şedinţa Consiliului Judeţean.
Acesta a explicat că nu se poate face o asociere a Consiliului Judeţean cu spitalele care nu sunt în subordinea instituţiei, pentru a le atribui sume în lupta contra noului virus. Este ilegal!, acesta a fost răspunsul lui Daniel Dan pentru consilierii judeţeni PNL.
Ceea ce este important este că reprezentanţii Consiliului Judeţean au trimis către spitalele din judeţ, care nu sunt în subordine, să spună de ce sume au nevoie în această pandemie. Nu au primit nici un răspuns. Pe de altă parte, guvernanţii au anunţat că banii folosiţi de primării pentru spitale în această perioadă, în lupta contra noului virus, vor fi returnaţi din fonduri europene.
Mai mult, Costel Avram, administratorul public al judeţului, a dezvăluit, legat de acest subiect, că în urma unei discuţii aplicate cu preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Bobora, cu secretarul Consiliului Judeţean, Daniel Dan, precum şi cu funcţionarii de la Direcţia de buget-finanţe a Consiliului Judeţean, s-a trimis o adresă tuturor UAT-urilor din judeţ care au în subordine spitale suport COVID-19. Scopul adresei este tocmai acela de a primi fundamentarea nevoilor pe care le au, astfel încât, prin procedură parlamentară pentru cadrul legal necesar, să fie completată OUG nr. 51 în vederea susţinerii cu bani pentru aceste spitale.
În final, întrebarea care se pune este dacă acuzaţiile consilierului liberal Marius Mutulescu la adresa conducerii Consiliului Judeţean au fost doar din categoria „gargară politicianistă“ sau din cea a necunoaşterii legislaţiei în vigoare?

4 comentarii la „Chiar dacă s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă: În şedinţa Consiliului Judeţean tot s-a lăsat cu un pui de scandal!

  • Rușine Bobora voi nu vedeți ca mor oameni in spitale. Bine ca stați pe banii noștri și dați bani pe toate prostiile dar spitalele nu sant priorități pt voi.

  • Sa dai bani la spitale e OBLIGATORIU ce prostie e asta ca nu e legal doar sant spitale din judetul nostru.

  • Bai filozofilor consilierul va spus in fata ca santeti incompetenti degeaba va atacati. Faceti ma ce trebuie si dati banii spitalelor ca de aia santeti platiti. Sa va fie rusine mor oamenii si pe voi va doare-n basca.

  • Secretarul ala are minte? Conducetea CJ are datoria sa-l dea afara. Cum poti dai ca ilegal ca vrei sa dai bani la spitale in condiile actuale.
    Bobora tu ce pazesti acolo ori stai pe bani multi si nu ai treaba cu ce se intapla

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura