Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei vor fi incluse într-un muzeu virtual realizat cu ajutorul tehnologiei 3D de profesori şi studenţi de la Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea Tehnică, ambele din Cluj-Napoca, proiectul fiind prezentat, ieri, în cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, cu prilejul primei ediţii a manifestării „Ziua Porţilor Deschise“.
„Proiectul este intitulat «Dacia virtuală». Vrem să creăm o bază de date digitală cu cât mai multe obiecte provenite din cetăţile dacice, pe care să le folosim într-un muzeu virtual. Personal, îmi doresc ca acest muzeu să fie creat aici, pe sit, pentru ca oamenii, după ce văd monumentele în forma lor de acum, să-şi poată face o idee şi despre felul în care arătau acestea în antichitate“, a declarat coordonatorul ştiinţific al şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia, conf.univ. Gelu Florea, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Potrivit acestuia, colectivul de studenţi şi cadre didactice scanează obiectele descoperite în siturile dacice din Munţii Orăştiei, tehnologia folosită fiind una de ultimă oră, pusă la dispoziţie de Catedra de Maşini-Unelte şi Roboţi Industriali a Universităţii Tehnice. Lucrările sunt avansate în cazul cetăţilor dacice Luncani-Piatra Roşie, Costeşti-Cetăţuia şi Costeşti-Blidaru, urmând ca accentul să fie pus acum pe Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a Daciei. Proiectul „Dacia virtuală“ va fi putea fi văzut apoi pe o pagină web, cel mai probabil din toamna acestui an.
Cele câteva sute de turişti care au vizitat, duminică şi ieri, Sarmizegetusa Regia au avut posibilitatea de a vedea şi ultimele săpături efectuate la şantierul arheologic deschis în pădurea situată în incinta cetăţii. Aici au primit explicaţii despre cum lucrează arheologii, ghizi fiindu-le cercetători, profesori şi studenţi de la Universitatea Babeş-Bolyai, dar şi specialişti de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…
O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…
Criza, scumpirile, inflația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…
Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.
D.B., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuena de furt…
Magdalena Șerban Venirea de medici noi într-un sistem sanitar este esențială pentru dezvoltarea acestuia, aducând…
View Comments
In sfirsit se mai face si ceva semnificativ in tara asta.Si in vremea aceasta,cind orice tip de autoritate a "cetatii" este in disolutie (administrativa,intelectuala,artistica,stiintifica,juridica,...orice).Dictatura totalitara a anilor ante-1989,a fost inlocuita cu DICTATURA HAOSULUI.Mai supravietuim prin personalitatile care pun pret mai mare pentru respectul fata de profesie si de sine.Dar cu ce costuri pentru dumnealor !!!